NEVOIA ARZĂTOARE DE LUCRĂTORI...

“Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.”

— Matei 9:37-3

Într-o plimbare făcută recent la Niagara, am fost copleșit de un gând: câți oameni din mulțimea adunată să admire cascada, au auzit măcar o dată în viață de Hristos și evanghelie? Desigur, doar Dumnezeu cunoaște inimile oamenilor și doar El oferă mântuirea, dar privind la o lume mult tulburată și orbită de păcat, preocuparea bisericii lui Dumnezeu ar trebui să fie nevoia arzătoare de lucrători!

Domnul Isus remarcă faptul că secerișul este mare, dar sunt puțini cei care lucrează pentru El. Natural se ridică o întrebare – de ce? Precum o firmă care dorește să angajeze oferă recompense bune, Dumnezeu promite celor ce se ostenesc în ogorul Lui recompense care nu pot fi egalate aici pe pământ (Matei 19:29; Luca 19:17; 1 Cor 15:58; Evrei 10:35).

Totuși, nu de cantitate este vorba aici (puțini oameni), ci de calitate (puțini oameni dedicați slujbei). Unii ar invoca acele calități de lider, precum și strategii bine prelucrate pentru eficiență și succes. În schimb, aș trece în revistă trei calități indispensabile ale unui bun slujitor a lui Isus Hristos care poate avea randament în ogorul Său (calități care costă enorm de mult, dar dau un deosebit rezultat).

1. Consacrare – actul de a se pune la dispoziție cu totul. Domnul Isus învăța că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6:24), ci slujirea pretinde o dedicare absolută față de Dumnezeu. Până poate aduce pe alții la Hristos, trebuie ca lucrarea mântuitoare să fi fost dovedită în viața lucrătorului, iar aceea dedicare totală să fie observabilă.

2. Iubire – dragostea pentru oamenii care sunt slujiți. Este porunca cea mai fundamentală prin care ne identificăm cu ucenicii lui Isus (Ioan 13:35). Lumea în care trăim este flămândă după iubire, iar ieșirile din tipar a unor persoane prin extravaganță sau comportamente obscene, nu sunt nimic altceva decât strigătul sufletului după atenție și iubire. Lucrătorul trebuie să aibă o dragoste neprefăcută pentru oamenii pe care îi slujește.

3. Jertfire – iubirea de oameni în aplicare! Apostolul Iacov învăța pe creștini că vorbele nu fac nimic dacă nu sunt susținute de acte jertfitoare (Iacov 2:14-17). Nevoile celor slujiți nu respectă orarul lucrătorului, iar dedicarea în a sluji celor din ogorul Domnului va însemna deseori un cost mare pentru lucrător; aceasta înseamnă jertfire. Omul lui Dumnezeu, David, spunea că nu poate aduce lui Dumnezeu o jertfă care să nu îl coste (2 Samuel 24:24).

Pe când oamenii așteaptă lucrători cu absolvire în cursuri de ”leadership”, Dumnezeu așteaptă oameni care sunt întru totul consacrați Lui, cu o iubire neprefăcută pentru semeni, și care sunt gata să se jertfească pentru El și cei din jur! Astfel de lucrători dorește Dumnezeu.

Desigur, unde sunt oamenii aceia? Domnul Isus continua să ne spună că suntem responsabili să ne rugăm pentru ca Domnul să ne ofere astfel de persoane! El este Cel care capacitează și înzestrează pe oameni cu darurile Lui, și El îi echipează pentru slujiri minunate! Într-o discuție privată în 1873, evanghelistul Henry Varley i-a spus lui Dwight L Moody: ”Lumea încă nu a văzut ce poate face Dumnezeu cu un om întru totul consacrat Lui”. Răspunsul lui Moody, aș dori să marcheze și rugăciunile noastre:

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, eu intenționez să fiu omul acela!”

— Dwight L Moody

Doamne, ajută-mă!

Andrei Bălulescu

CÂND VACANȚA STRICĂ ÎN LOC SĂ AJUTE!...

“În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.”

— 2 Samuel 11:1

Mult așteptatul sezon al verii este un timp plăcut, călduros și de dorit pentru cei mici ca și pentru cei mari. După un an școlar terminat, toți copilașii așteaptă vacanța. Similar, părinții fac planuri pentru ieșiri relaxante în care familia adunată împreună să se bucure de un repaus. De altfel, Dumnezeu Însuși a hotărât ca omul să lucreze șase zile, iar o zi din săptămână să fie un timp de odihnă și recuperare. Dar ce se întâmplă când ne obișnuim cu o stare de vacanță perpetuă?

Sfântă Scriptură îl descrie pe împăratul David ca un luptător viteaz care mergea în fruntea oștirii sale și se bizuia pe ajutorul lui Dumnezeu (1 Samuel 30:6). Mergând din biruință în biruință, Domnul a lărgit împărăția lui Israel în timpul domniei lui David. Totuși, la un moment dat, vedem că David ia o vacanță. Pe vremea când mergeau împărații la război, David a rămas acasă la Ierusalim.

Se putea justifica ușor că luptase mult, alergase ani de zile și era vremea să mai lupte și alții. Dar această vacanță i-a pricinuit o cădere atât de dureroasă, încât despre David a rămas scris: ”Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul.” (1 Împărați 15:5). De observat este procesul treptat prin care David a căzut:

• a rămas acasă de la luptă (2 Samuel 11:1)

• dormea ziua-namiaza mare (2 Samuel 11:2)

• a trecut peste legea lui Dumnezeu (2 Samuel 11:3 – doar la auzirea faptului că Bat-Șeba este soția altui bărbat, întrebările despre ea trebuiau să se oprească)

Am asemuit această cădere a lui David, precum și treptele pe care a coborât, cu vacanța spirituală care unii și-o permit în viața de credință. Pe când recunoaștem nevoia de un timp de repaus, de odihnă și întrerupere a alergării constante, trebuie să realizăm că de la viața de credință și lupta pentru Dumnezeu nu ni se permite vacanță!

David a rămas acasă când alții mergeau la luptă. Sunt persoane care în timp răresc participarea la adunare pe considerente puierile (e.g., n-am timp, sunt obosit, sunt stresat, nu pierd prea mult stând acasă ...) uitând că Scriptura ne porunceşte clar: ”Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei ...” (Evrei 10:25).

David dormea liniștit în timp ce alții luptau pe câmpul de bătălie. Sunt persoane care așteaptă ca alții să postească, alții să se roage, alții să contribuie, alții să slujească, iar ei se mulțumesc cu faptul că oricum nu sunt așa de puternici spirituali ca alții, iar Domnul ... Domnul trebuie să îi îngăduie și pe ei. Aceștia uită că Biserica beneficiază de ”... ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei ...” (Efeseni 4:16). Când eu lipsesc de la părtășie, păgubesc Biserica de darurile care le-a pus Domnul în mine, și de contribuția mea la bucuria părtășiei frățești.

David a trecut flagrant peste legea lui Dumnezeu. Când cel rău reușește să ne rărească participarea la adunare și să ne slăbească slujirea personală, el reușește să convingă că nu toate sunt chiar așa de păcătoase, iar justificarea pentru acte care odinioară le consideram păcate începe să ia amploare. Tocmai de aceea următorul verset după avertizarea de a nu lipsi de la adunare este acesta: ”Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, ...” (Evrei 10:26).

Iubiți oameni ai lui Dumnezeu, este adevărat că perioada verii ne conferă bucuria vacanțelor mult așteptate pentru a ne odihni după alegarea de un an. Dar chiar în timpul vacanțelor noastre:

“Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”

— Galateni 6:9

Andrei Bălulescu

EFECTUL PLINĂTĂȚII DUHULUI SFÂNT

“Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

— Faptele Apostolilor 7:55

Privim la ceea ce se vede! Este uman, natural și de înțeles că nu avem capacitatea să privim în ”etern”, ci prin simțurile naturale observăm ceea ce este vizibil în sfera noastră. Tocmai de aceea, inimile noastre sunt ușor clătinate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru: războaie, cataclisme și evenimente cutremurătoare.

Totuși, Dumnezeu a dorit ca omul să poate întrezări eternul și aceasta s-a materializat prin Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.

Vorbim deseori cu privire la Duhul Sfânt din prisma lucrării Sale între noi ca Duh al mângâierii (Ioan 14:16-17), Duh învățător (Ioan 14:26), Duh al adevărului (Ioan 15:26), Duh călăuzitor (Ioan 16:13), precum și despre capacitatea Sa de a ne umple cu putere pentru o slujire cât mai eficientă (Fapte 1:8). Dar Duhul Sfânt mai are și menirea să ne deschidă ochii să vedem tainele lui Dumnezeu care ne întăresc în momentele de criză ale vieții.

Martirul Ștefan stătea față în față cu călăii care aveau să îi curme viața, iar într-o astfel de ipostază este de înțeles că un om ar fi înfricoșat și clătinat psihic. Totuși, se observă o deosebită seninătate în experiența și expresiile sale. Cel mai remarcabil lucru este faptul că în acele momente ”și-a pironit ochii spre cer”. Am fi putut gândi că aștepta o gardă de îngeri să coboare și să îl apere precum s-a promis în Psalmul 34:7.

Dar el exclamă faptul că, prin Duhul, vede cerurile deschise și pe Hristos stând în picioare la dreapta Tatălui (Fapte 7:56). Comentatorul Heinz-Werner Neudorfer explică faptul că în antichitate, un monarh așezat pe tron era simbolul puterii, iar un monarh ridicat în picioare era un simbol pentru puterea exercitată activ. Înțelegem prin aceasta că în momentele cele mai dificile din viața martirului Ștefan, Domnul Hristos își manifesta puterea în viața lui pentru a-l întări să ducă mărturia până la capăt.

În schimb, cel mai important factor din acest verset se remarcă prin expresia: plin de Duhul Sfânt. Cei botezați de Domnul ne putem aminti o zi când sub o cercetare deosebită n-i s-a acordat și nouă harul botezului cu Duhul Sfânt. Totuși, acea experiență a fost urmată de alte seri când am mijlocit și am cerut o nouă reumplere, după cum observă apostolul Pavel: ”... Dimpotrivă, fiți plini de Duh.” (Efeseni 5:18). Acest fiți plini este un verb imperativ la prezent, adică în orice moment trebuie să fim plini de Duh. Doar această plinătate ne asigură capacitatea de a ne pironii ochii spre cer ca prin Duhul să observăm tainele care ne vor întării până la capăt. Aș rosti și eu frumoasa rugăciune a prorocului în dreptul fiecăruia dintre noi:

“Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.”

— 2 Împărați 6:17

Andrei Bălulescu

VIZIBILITATEA PREZENȚEI DUHULUI SFÂNT

“Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.”

— Faptele Apostolilor 2:33

De curând am sărbătorit Învierea Domnului Isus, și ne-am salutat cu mult drag unii pe alții cu frumosul: ”Hristos a înviat!”. Totuși această expresie nu trebuie spusă doar formal, ci ea trebuie să însumeze toate acele promisiuni legate de învierea Domnului Isus. Una din cele mai minunate promisiuni pe care le-a legat Domnul Isus de învierea și înălțarea Sa la cer a fost cu privire la venirea Duhului Sfânt.

Când ucenicii s-au întristat de auzirea plecării Domnului la cer, El le-a spus: ”Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7).

Cu toate că lucrarea Duhului Sfânt a fost activă în viața sfinților din Vechiul Testament, nu a avut aceeași nuanță și prezență în viața oamenilor cum are loc în noul legământ. De ce? Venirea Duhului Sfânt în forma înțeleasă în Noul Testament era strâns legată de jertfirea Domnului Isus: ”Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” (Ioan 7:39). Încă înainte de Patima Sa, Domnul Isus a explicat ucenicilor rolul important pe care avea să îl aibă Duhul Sfânt în viața lor: să îi mângâie (Ioan 14:16), să îi învețe (Ioan 14:26), să mărturisească despre Isus (Ioan 16:26), să îi călăuzească (Ioan 16:13). Mai apoi după înviere, le-a exprimat unul din aspectele esențiale ale prezenței Duhului Sfânt în viața mântuitului: să îi împuternicească (Fapte 1:8).

Totuși, cum aveau oamenii să știe că a venit Duhul Sfânt promis de Isus? Răspunsul rezidă în vizibilitatea prezenței Duhului Sfânt! În ziua Cincizecimii apostolul Petru remarcă: a turnat ce vedeți și auziți. Ca dovadă a primirii jertfei Domnului de către Tatăl și a faptului ca Hristos a fost primit în glorie la dreapta Măririi, El a turnat Duhul Sfânt. Printre multe Sale simboluri, Duhul Sfânt este arătat ca un foc, o apă și ca un untdelemn proaspăt, de aceea și expresia este foarte potrivită – a turna! Dar după cum noi turnăm apă într-un pahar, și aceasta este vizibilă nouă, similar când Duhul Sfânt a fost turnat, prezența i-a fost făcută vizibilă în viața credincioșilor. Petru observă două elemente: ceva vizibil (se poate vedea), și ceva audibil (se poate auzi).

Dacă în Ziua Cincizecimii s-au văzut limbi de foc deasupra uceniciilor, mai târziu s-au văzut semne, minuni și lucrări nemaipomenite care au făcut prezența Duhului Sfânt tot mai vizibilă în viața credincioșilor (Fapte 5:12, 16). Dacă în Ziua Cincizecimii s-au auzit cuvinte în altă limbă din gura uceniciilor, mai târziu acestea s-au întregit cu prorocii (descoperiri divine), cuvinte de înțelepciune și mărturisirea Cuvântului cu har și cu putere (Fapte 4:33). Toate acestea au fost vizibile în viața apostolilor în urma coborârii Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, încât oamenii au fost atrași la Isus prin mărturia ucenicilor. Dar această sfântă făgăduință nu s-a terminat odată cu generația apostolică, ci Petru remarcă faptul că este pentru toți care vor crede (Fapte 2:39). Așadar, și azi Domnul Isus Cel Viu mai toarnă Duhul Sfânt peste cei ce îl cer, iar prezența Duhului Sfânt în viața credinciosului trebuie să se facă vizibilă în fiecare zi! Cuvinte drese cu sare, cu foc și cu putere, limbi noi și prorocii, prevestiri și descoperiri ale viitorului, vindecări, eliberări, lucrări de slavă și putere: toate aceste semne vizibile și audibile trebuie să însoțească credincioșii. Nu uitați iubiții mei: acestea nu sunt acordate unui grup select de specialiști spirituali, ci Mântuitorul spunea:

“Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede ...”

— Marcu 16:17

Doamne, mărește-ne credința!

Andrei Bălulescu

O MÂNTUIRE DUPĂ SCRIPTURI...

“V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, ...”

— 1 Corinteni 15:3-4

Ca și creștini, mărturisim că suntem mântuiți prin jertfa Domnului Isus Hristos, iar în fiecare zi avem bucuria că Mântuitorul nostru nu doar a murit pentru noi, dar a și înviat și șade la dreapta Măririi pentru a mijloci pentru noi. Aceasta este credința care o avem, pe ea o mărturisim și în ea ne găsim refugiul. Dar, totuși, de unde avem garanția și siguranța că persoana centrală a mântuirii noastre, Isus, a fost chiar Mesia care trebuia să ridice păcatul lumii? Apostolul Pavel invocă cel mai puternic argument: ”după Scripturi”!

De-a lungul secolelor au murit mulți oameni, au fost îngropați iar istoria lor a fost uitată, pentru că moartea nici unuia nu a fost văzută ca ceva miraculos! Totuși, noi recunoaștem că moartea Domnului Hristos a fost cu totul specială! Pavel remarcă: ”V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, ...”.

Învățătura care o avem despre această lucrare divină a mântuirii nu a fost invenția unei persoane, ci a fost revelația divină din partea lui Dumnezeu! El care a dorit mântuirea noastră, ne-a descoperit această taină a mântuirii, iar elementele necesare mântuirii noastre au fost consemnate mai devreme prin Scripturi.

MOARTEA SA: Duhul lui Dumnezeu a descoperit prin profeție că avea să vină un Mântuitor, avea să moară pentru păcatele lumii, iar moartea Lui avea să aibă un tipar foarte special (Isaia 53, Psalmul 22). Mai mult, ne-a dat coordonate exacte unde avea să se nască și din care popor va fi acest Mântuitor (Numeri 24:17, Geneza 49:10, Mica 5:2, Isaia 7:14, Matei 2:23). Toate acestea au fost prevestite mai dinainte cu sute de ani tocmai ca să avem certitudinea cu privire la temeinicia lor când se vor întâmpla, în special că El ”a murit pentru păcatele noastre”.

ÎNGROPAREA SA: Faptul că Hristos ”a fost îngropat” pentru trei zile a avut scopul să dovedească faptul că moartea Lui a fost dovedită împotriva oricărui scepticism! Dacă ar fi înviat direct de pe cruce, inamicii Săi ar fi spus că de fapt nici nu murise, dar prin faptul că a fost așezat într-un mormânt s-a dovedit că El chiar ”a murit pentru păcatele noastre” (Isaia 53:9).

ÎNVIEREA SA: Dar cel mai glorios fapt a fost că ”a înviat a treia zi,” arătând că Dumnezeu a primit jertfa Lui iar noi am fost socotiți răscumpărați și neprihăniți în fața Tatălui (Romani 4:24-25). Dar și acest fapt, a-l învierii, a fost prevestit prin Scripturi cu sute de ani mai devreme (Psalmul 16:10 - Fapte 2:31, Iona 1:17 – Matei 12:39-40).

Iubiți Creștini, când ne vom saluta cu frumosul: HRISTOS A ÎNVIAT, să nu uităm că El a murit, a fost îngropat și a înviat după Scripturi ca noi să avem viața veșnică, iar această minunată realitate ne dă o nemaipomenită nădejde (Romani 15:4). Știind că Hristos a călcat în picioare puterea morții iar Hristosul înviat nu mai moare (Romani 6:4), avem și noi garanția biruinței asupra morții știind că El a declarat:

“... Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.”

— Apocalipsa 1:18

HRISTOS A ÎNVIAT, ȘI ESTE VIU ÎN VECI DE VECI !

Andrei Bălulescu

SUFICIENȚA PĂCII DOMNULUI ISUS...

“Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

— Ioan 14:27

De mii de ani, oamenii caută stabilitatea mondială utopică prin care să se instaureze o pace globală pe pământ. După fiecare conflict major geopolitic, omenirea a reafirmat nevoia de a menține pacea mondială, iar prin comisii și convenții au încercat să impună pace. Privind la evenimentele înfiorătoare a zilelor noastre, o fostă prim-ministră a unei țări, menționa: “Conflictul actual din Europa prezintă o amenințare față de pacea globală!”. Lumea dorește să dea pace, dar nu o poate oferi.

Înainte de patima și înălțarea ulterioară la cer a Mântuitorului Isus, El a pregătit inima ucenicilor pentru evenimentele care aveau să urmeze. Aveau să îl vadă pe Cel care în cei trei ani și jumătate a dovedit a fi o sursă de reală binecuvântare (eliberare, vindecare, hrănire, etc.), precum și o persoană care putea răspunde potrivit la orice provocare înaintată, fiind părăsit, judecat și executat de forțele romane. Acest contrast abrupt cu privire la Cel care le-a fost învățător, era îndeajuns să le clatine credința și să-i înspăimânte (expresia originală învederează idea de a fi un laș fricos).

De aceea, în ultimele momente petrecute împreună, Domnul îi încurajează: ”Vă las pacea, vă dau pacea Mea.”. Sintagma vă las este aceeași folosită și în versetul 18: ”Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”. Adică, Domnul spunea că măcar că îi lasă (părăsește) fizic, El le lasă pacea Sa cu ei. Mai mult, El le dă pacea, care arată un act intenționat.

Această promisiune minunată este legată strâns de momentul venirii Duhului Sfânt pe pământ. De altfel, Cel care umple inima noastră cu pace este Duhul Sfânt a lui Dumnezeu: ”... pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.” (Romani 8:6).

Prezența Duhului Sfânt în viața credinciosului, îl echipează cu puterea necesară ca să facă față la multele presiuni și amenințări care le poate întâmpina în lume (Ioan 16:33), și totodată îi ferește inima de tulburare (acțiunea de a fi zguduit dintr-o parte în alta) precum și de înspăimântare (acțiunea de a fugi din post și a deveni un laș fricos). Este uman să fim mișcați, îngândurați și speriați de ceea ce vedem, dar este de competența Duhului Sfânt să ne facă neclintiți în fața pericolelor iminente (1 Petru 5:10).

Într-o vreme când lumea este frământată și totul este în mișcare, iar promisiunile goale de pace ale oamenilor se dovedesc a fi insuficiente, ne aducem aminte de frumoasele cuvinte al Mântuitorului – să avem pace în El. Iar noi binecuvântăm poporul Domnului cu una din minunatele promisiuni Scripturale:

“Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!”

— Romani 15:13

Andrei Bălulescu

CÂND SE SURPĂ TEMELIILE...

“Și când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?”

— Psalmul 11:3

Primind mesaje din partea echipei care acuma este în Africa dând o mână de ajutor la centrele de misiune, orfelinate și biserici, este ușor să ne dăm seama cât de binecuvântați suntem în Canada. Observând din poze sărăcia lucie în care trăiesc unii oameni, condițiile mizere precum și lipsurile multe, nu putem decât să îl lăudăm pe Dumnezeu pentru stabilitatea țării în care trăim, și pentru bunăstarea care ni s-a acordat. Și totuși, realizăm și noi ca și psalmistul: ”Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezaseși pe un munte tare, dar Ți-ai ascuns Fața și m-am tulburat.” (Psalmul 30:7). Vin momente când și în cele mai stabile țări, se zguduie fundația, sau folosind expresia biblică, ”se surpă temeliile”.

Am dori să credem că instabilitatea nu poate atinge pe copiii Domnului, deoarece neprihăniților Săi, Domnul le-ar da o imunitate specială; dar, psalmistul remarcă faptul că zguduitura, atinge chiar și pe cei neprihăniți. Ce ar putea face copilul Domnului când în jur toate se clatină, iar garanția viitorului nu mai apare? Privim la trei exemple care ne arată ce fac neprihăniții / sfinții, când se surpă temeliile!

În primul rând, se sprijină pe Domnul! Omul lui Dumnezeu David era într-o strâmtorare mare după ce o grupă de Amaleciți au ars Țiclagul, orășelul unde trăia David, și au jefuit casa lui de toate avuțiile sale și a oamenilor săi, răpind de asemenea nevestele și copiii lor (1 Samuel 30:1-8). În criza aceea mare, oamenii lui David, războinici viteji, s-au gândit să-l omoare cu pietre din durerea pierderii primite. S-au surpat temeliile lui David, și viața lui era în pericol. Dar David ”s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.” (1 Samuel 30:6). Când se surpă temeliile și stabilitatea avută odată, se pierde, nu uita că Dumnezeu nu se schimbă, și dacă te-a adus până aici, nu te va lăsa la jumătatea drumului. Mâna Lui e încă tare, urechea Lui încă aude, și bunătatea Lui nu are margini; sprijinește-te pe Domnul care rămâne neschimbat (Iacov 1:16-17)!

În al doilea rând, ascultă de prorociile primite! Apostolul Pavel era pe mare împreună cu 275 de oameni într-o corbie bătută de valurile furtunii numită Eurachilon (Fapte 27). Din punct de vedere uman, corabia era în ”voia sorții” iar prăpădul era iminent, precum și nimicirea tuturor sufletelor din corabie. Dar Pavel știa că avusese o descoperire divină cu timp în urmă, prin care Domnul îi spunea că va ajunge la Roma să predice (Fapte 23:11). Acum, în mijlocul furtunii Domnul îi reamintește aceea lucrare: ”Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului ...” (Fapte 27:23-24). Când se surpă temeliile și furtuna îți amenință viața, ascultă din nou prorociile care ți le-a vestit Duhul Sfânt, și vei descoperi că nu ”soarta” îți ghidează viața, ci Domnul care vede și aude (Psalmul 94:9).

În al treilea rând, se roagă fierbinte! Prorocul Daniel, om devotat Domnului și neîntinat de lumea spurcată a Babilonului, are părtășie cu Dumnezeu în rugăciune zilnic. Dar un decret mârșav, îi amenință părtășia cu Dumnezeu prin pedeapsa capitală (Daniel 6:1-17). În ciuda amenințării, Daniel continuă să se roage și ajunge aruncat în groapa cu lei. A doua zi, observăm rezultatul rugăciunii când Daniel remarcă: ”Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. ...” (Daniel 6:22). Când se surpă temeliile, roagă-te fierbinte și stăruitor, căci Dumnezeul nostru ascultă rugăciunea și de aceea oameni îndrăznesc să vină la El (Psalmul 65:2).

Trăim zile când se surpă temeliile și cei neprihăniți sunt vizați și încolțiți! Dar în aceste zile ne îmbărbătăm sprijinindu-ne pe Domnul nostru, ne aducem aminte de prorociile care au prevestit mai dinainte aceste zile împreună cu garanția purtării de grijă a Domnului, și nu uităm că bătălia se câștigă pe genunchi în rugăciune. Ancorați în această nădejde vie, declarăm împreună cu psalmistul:

“Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?”

— Psalmul 118:6

Andrei Bălulescu

OBOSEALA SPIRITUALĂ

“Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răspltă deplină.”

— 2 Ioan 1:8

Oboseala este un factor inevitabil în viața umană. Indiferent cât de mult am mânca, am dormi sau câte vitamine am lua, oboseala ne prinde pe toți mai devreme sau mai târziu. Este o realitate atât de profundă în viața umană încât Dumnezeu Creatorul, a spus: "Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea ..." (Exod 20:9-10). Dumnezeu care a făcut ființa umană i-a cunoscut limitele și de aceea a prescris nevoia de odihnă.

Din perspectiva noastră umană, trecerea dintre ani reprezintă un hotar între ceea ce a fost, și ceea ce vine. Bătaia ceasului de la ora 12 ilustrează un nou început în viața noastră, când reașternem multe promisiuni sau juruințe în ceea ce privește anul care ne stă în față. Dar în realitate, afară de schimbarea numerică a anului, nu este nici un efect mistic la trecerea dintre ani, doar începutul unei noi zile care va prelua ritmul de unde am rămas ieri.

Așadar, după ce s-au perindat ani de zile în viețile noastre, treptat realizăm cât de exactă a fost expresia bătrânului Moise: "Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm." (Psalmul 90:10). Într-un cuvânt, această perindare a anilor, și așteptarea încordată a revenirii Domnului Isus, în contextul multor încercări și lupte, este: obositoare!

Atât de crâncenă este lupta așteptării și riscul oboselii, încât apostolul remarcă: "Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre." (Evrei 12:3).

În consens cu apostolul Pavel, apostolul Ioan trage și el un semnal de alarmă în a doua sa epistolă, unei grupări de frați luați sub asalt de erezii nimicitoare. Frățietatea căreia i se adresa Ioan, lupta pentru Domnul și pentru adevăr, și păstra cu atenție învățătura apostolică primită. Iată însă, că datorită unor amăgitori care negau întruparea Domnului Isus, și prin urmare lucrarea mântuitoare a Domnului, această frățietate era vizată de un pericol: să obosească în luptă! De aceea, Ioan îi sfătuiește: "Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre". Oboseala spirituală se evidențiază prin ceea ce Biblia numește "a da înapoi", și aceasta ne face neplăcuți Domnului (Evrei 10:38).

Este adevărat că ne-am rugat mult, am postit, am ascultat sfaturile Bibliei și îndemnurile Duhului Sfânt, am răbdat și așteptat să vedem biruințe mari, vindecări spectaculoase și eradicarea luptelor celui rău; dar de mult ori nu am văzut biruința așteptată îndată, și aceasta ne-a dus la oboseală. Ne-am rugat să treacă pandemia cu tentaculele ei încâlcite, și iată-ne în noul an cu alte restricții și constrângeri, și prin urmare obosind pe cale. Un sfat practic din cartea Iov spunea: "Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!" (Iov 35:14).

Domnul ne învață prin apostolul Ioan să ne păzim ca să nu pierdem rodul muncii "ci să primiţi o răsplată deplină.". Pentru cei ce rabdă până la capăt, Domnul are o răsplată, și încă una desăvârșită. De aceea, privind la anul care ne stă în față și la incertitudinea drumului pe care îl avem de parcurs, să nu cădem de oboseală ci precum zicea apostolul:

“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!”

— Evrei 10:35

Andrei Bălulescu

Sărbătorind Sărbătoritul

“Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plãcuți Lui.””

— Luca 2:13-14

Iată-ne ajunși în preajma sărbătorilor nașterii Domnului Isus. An de an familiile se pregătesc cu multă bucurie pentru întâlnirile frumoase precum și programele minunate pe care așteptăm cu nerăbdare să le avem în adunările noastre. Totuși, societatea noastră care a transformat orice sărbătoare într-un moment de împlinire personală, ușor, ușor caută să ne schimbe și nouă gândul de la Sărbătorit la sărbătoare. Privind la evenimentele de la ieslea din Betleem, dorim să învățăm ce contează cel mai mult în aceste zile.

Lucrarea întrupării Domnului Isus nu a fost un act întâmplător, ci un act providențial, hotărât de Dumnezeu înainte de creație (Efeseni 4:1-7). Cu aproximativ 690 de ani înainte de nașterea Domnului Isus, prorocul Isaia prorocea: ”De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (Isaia 7:14). Scopul întrupării Domnului Isus a fost ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire planul mântuitor pentru omenire (Evrei 10:1-10). În fața împlinirii acestei lucrări deosebite, oastea cerească remarcă două lucruri deosebit de importante.

În primul rând: ”Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte”. Planul mântuirii precum și lucrările de putere care Dumnezeu le lucrează printre fii oamenilor, au scopul de a aduce slava și lauda lui Dumnezeu: „Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne!...” (Psalmul 145:10). Dacă în timpul acestor sărbători oameni caută să se simtă ei cât mai bine și împliniți, Biserica lui Dumnezeu recunoaște că Sărbătoritul merită cinstea, slava, lauda și onoarea!

În al doilea rând: ”pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”. Într-o lume care caută pacea în familie, în societate și în domeniile internaționale, trebuie să înțelegem că nu există pace în afara relației cu Dumnezeu (Iov 22:21). Lucrarea întrupării Domnului Isus avea scopul final al jertfei Sale la Golgota precum și învierea glorioasă care dovedea faptul că Dumnezeu ne justifica înaintea Sa (Romani 4:22-25). Așadar, următoarea parte a Psalmului 145:10 spunea ”... Și credincioșii Tăi Te vor binecuvânta.”. Înțelegând că prin Hristos avem pace cu Dumnezeu, am făcut legământ cu El prin botez și ne silim să-i fim plăcuți Lui (2 Corinteni 5:9).

Iubiți credincioși, pe când lumea va sărbătorii o sărbătoare numită Crăciunul, cu personajele, cadourile și luminițele ei, Biserica să declare cu bucurie:

“A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.”

— 1 Timotei 1:17

Andrei Bălulescu

NU ESTE TREABA VOASTRĂ !

“Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”

— Faptele Apostolilor 1:7

Suntem deosebit de preocupați de evenimentele și situațiile pe care le anticipăm la orizont. Urmărim și ascultăm frecvent analiști politici, economiști și oameni de expertiză pentru a fi cât mai bine pregătiți pentru ceea ce urmează. Facem decizii economice majore luând în calcul opinia acestor experți pentru a nu da greș în viitorul apropiat. Ca de exemplu, încercăm să estimăm răcirea pieței imobiliare pentru a cumpăra o casă la un preț cât mai convenabil. Așadar, este important pentru noi să fim bine informați și să avem niște date fixe cu privire la evenimentele apropiate.

În egală măsură, ne-am dori să fim încredințați de evenimentele următoare pe plan mondial pentru a înțelege calendarul lui Dumnezeu, și a fi cât mai pregătiți pentru revenirea Lui. Împărtășind acest sentiment, unii au încercat să folosească felurite pasaje din Sfânta Scriptură, precum și intuiția lor pentru a creiona data aproximativă pentru reîntoarcerea Domnului și data unor evenimente majore apocaliptice. În schimb, dorind a fi fideli învățăturii Sfintelor Scripturi ne vom lovi degrabă de expresia Domnului Isus: ”Nu este treaba voastră”! O expresie fermă care ne pune pe gânduri.

Odată cu înălțarea Sa, Domnul Isus a dat ucenicilor Săi un mandat de evanghelizare bine definit: ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile ...” (Matei 28:19). Totodată, cu privire la curiozitatea lor privitoare la sfârșitul vremurilor și estimările calendaristice ale ultimelor evenimente, Domnul spunea că ”vremurile și soroacele” nu sunt de competența ucenicilor ci sunt păstrate de Tatăl. Vremurile reprezintă timpul cantitativ sau succesiunea evenimentelor în durata lor; Apostolul Pavel folosește această expresie în Fapte 17:30 (”vremurile de neștiință”), arătând segmentul din viața omului, ca timp, în care omul a trăit departe de Dumnezeu. Soroacele reprezintă timpul calitativ precum ar fi oportunitățile sau ocaziile bine definite pentru împlinirea unui lucru; găsim un exemplu în Matei 8:29 când duhurile spun Domnului Isus că le chinuie ”înainte de vreme” – adică de timpul hotărât.

Derularea istoriei cu toate evenimentele ei este sub stăpânirea (sau autoritatea) Tatălui. El singur este cel care decide când se ridică sau se schimbă un domnitor (Daniel 2:21), când se naște omul și când moare (Deuteronom 32:39), și care este momentul împlinirii zilelor hotărâte (Marcu 13:32). Considerând supremația suveranității divine și a faptului că în El ”... nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17), preocuparea noastră cu estimarea dăților este cu adevărat puerilă. Ne rămâne să fim deplini încrezători în puterea Lui de a împlini toate după voia Sa, și să fim deplini responsabili față de mandatul încredințat nouă pentru evanghelizare.

Să presupunem că angajatorul dumneavoastră pleacă într-o călătorie, dându-vă responsabilități care trebuie îndeplinite până la reîntoarcerea sa la o vreme necunoscută. Oare ce ar fi mai potrivit: a sta la geam urmărind când reapare mașina sa fără îndeplinirea cerințelor, sau a lucra cu spor și destoinicie cu atât mai mult că nu se știe momentul reîntoarcerii? Despre acei oameni care lucrează cu responsabilitate și nu se încurcă cu date, a spus Domnul:

“Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa!”

— Luca 12:43

Andrei Bălulescu

VENIM ȘI PLECĂM CU MÂINILE GOALE...

“Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.”

— 1 Timotei 6:6-7

Am intrat în luna în care multe comunități din jurul nostru vor sărbătorii ziua mulțumirii. Pentru cei mai mulți, această frumoasă sărbătoare nu are o conotație spirituală propriu-zisă, precum ar fi închinarea cu respect înaintea lui Dumnezeu pentru bunurile primite, ci mai degrabă este o ocazie pentru a gusta o masă copioasă în familie. Și totuși, ce ar trebui să însemne pentru un creștin, Ziua Mulțumirii?

Pentru noi, cei care îl cunoaștem pe Domnul Isus și am înțeles profunzimea jertfei Sale pentru salvarea sufletelor noastre, pentru noi care recunoaștem că Dumnezeu Tatăl este Suveran și a toate creator și dătător al Duhului Sfânt Mângâietorul pentru sprijinul nostru permanent, mulțumirea trebuie să fie o stare de viață nu doar o simplă sărbătoare de o zi. Apostolul Pavel observă că ceea ce aduce un mare câștig vieților noastre (adică un mare profit) este evlavia însoțită de mulțumire.

Evlavia, în grecește eusebia, derivă de la două cuvinte grecești care înseamnă ”a venera” și ”cum trebuie”. Așadar, am putea înțelege că evlavia înseamnă a da cinste / a venera foarte bine, sau mai concret reacția sufletească a omului cu privire la lucrurile lui Dumnezeu care impun reverență / onoare. O astfel de stare duce la un mare câștig iar, apostolul Pavel adaugă, că ”evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.” (1 Timotei 4:8).

Evlavia nu este asociată doar cu viața veșnică, ci chiar în viața umană, aici și acuma, prin ea se câștigă respectul celor din jur. Dar apostolul mai adaugă un criteriu pentru a avea un profit mare în viață, anume: mulțumirea!

Mulțumirea, din grecescul autarkeia, derivă tot din două cuvinte grecești care înseamnă ”a fi suficient” și ”sine”. Putem astfel interpreta acest cuvânt ca a avea îndeajuns sau a fi împlinit în sine. Mai apare doar odată în Noul Testament, în 2 Corinteni 9:8, unde este tradus prin ”... având totdeauna în toate lucrurile din destul ...”. Desigur, am putea concluziona că dacă cineva are ”din destul” toate lucrurile, va fi mulțumit prin definiție. Totuși, nu aceasta este ideea care Pavel o conturează aici, deoarece în următorul verset din 1 Timotei 6 Pavel exclamă: ”Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.” (versetul 7). Așadar, mulțumirea, actul de a fi împlinit în sine (evident prin starea de evlavie dată de Domnul), nu este dependentă de ce avem sau nu avem.

Ne-am învățat să respectăm pe oamenii care au reușit să agonisească mai multe pentru capacitatea lor de ”succes”, iar pe cei ce au semnificativ mai puțin să îi compătimim pentru starea lor precară. Acestea în schimb, fără să ne dăm seama că noi venim și plecăm din lumea aceasta cu mâinile goale, și dacă avem ceva (cât de puțin sau cât de mult) este doar prin îngăduința și harul Domnului (1 Corinteni 4:7). Mai mult, deviza apostolică a fost ”Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6:8). Fiindcă trăim vremea din urmă caracterizată de un hyper-capitalism precum în zilele lui Lot (Luca 17:28-29), să nu reducem mulțumirea noastră înaintea lui Dumnezeu la o masă copioasă cu familia, într-o singură zi de Octombrie în care nici rugăciunea de mulțumire și nici cântarea de laudă să nu aibă loc, ci să transformăm viața noastră într-o jertfă vie încununată cu evlavia mult așteptată de Domnul, și cu mulțumirea faptului că am fost răscumpărați cu un preț inestimabil de mare - cu atât mai infinit de prețios decât aurul și bogăția lumii care trece. Pentru frățietatea noastră mi-aș dori ca mulțumirea să fie o jertfă zilnică pentru a împlini voia Marelui Stăpân:

“Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”

— 1 Tesaloniceni 5:18

Doamne, ajută-ne la aceasta!

Andrei Bălulescu

SĂ NU VI SE TULBURE INIMA.

“Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.””

— Ioan 14:1

Am auzit deseori sintagma: „lumina de la capătul tunelului”. Ea evocă acea speranță nemuritoare chiar și în cele mai grele și nefavorabile conjuncturi ale vieții, și prin ea ne încurajăm unii pe alții că indiferent cât de dificil ar fi, tot mai rămâne o nădejde. Totuși apar situații în viața noastră când ”lumina de la capătul tunelului” este non-existentă și licărirea de speranță este spulberată pe zi ce trece. Probabil cel mai la îndemână exemplu este tocmai pandemia nesfârșită în care ne aflăm, cu privire la care am tot sperat că soluțiile promise vor fi îndeajuns să facă să sclipească o mică lumină pentru noi. Cu toate acestea, dezvăluirile zilnice cu privire la pașii următori în această pandemie ne fac să fim tot mai agitați, stresați și chiar îngrijorați cu privire la ziua de mâine.

Cuvintele Mântuitorului în discursul Său final cu ucenicii înainte de patima Sa, apar ca o poruncă în mijlocul unei crize iminente: ”Să nu vi se tulbure inima”. Cuvântul original pentru a tulbura reprezintă agitație, deranj, sau mai exact a pune în mișcare (zguduii dintr-o parte în alta) ceea ce trebuie să fie nemișcat. Este cu neputință ca ceea ce trăim în aceste zile pandemice să nu fi ”tulburat” inimile noastre, sau în alte cuvinte să ne fi agitat sau pus in mișcare sentimentele noastre care ar fi trebuit să rămână liniștite. Și totuși, sfatul poruncitor al Domnului este să nu ne tulburăm. Dar în ce constă această capacitate de a rămâne netulburați? Continua Domnul Isus: ”Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine”. În această credință în Dumnezeire este înrădăcinată toată stabilitatea noastră, și ea se fundamentează pe trei realități profunde.

Credem în Dumnezeu:

Că e suveran – în Fapte 1:7 ni se relatează că vremurile și soroacele (evenimentele istorice) sunt păstrate sub stăpânirea Sa. Ca și suveran, Domnul a scris istoria umană înainte ca să se fi întâmplat (Psalmul 139:16). Comentatorul Wiersbe spunea: ”Istoria este de fapt povestea Lui” [History is just His story]. Nu este nici un eveniment sau vreo întâmplare care să nu fi fost cunoscută de El! De aceea „nu ni se tulbură inima” că știm că El pe toate le ține în Mâna Sa.

Că veghează – în Ieremia 1:11-12 învățăm că El veghează asupra oamenilor și mai mult, asupra Cuvântului rostit de Dumnezeu ca El să își vadă împlinirea în viața umană. Prin această declarație învățăm că toate promisiunile scripturale rostite (precum Matei 28:20) pot fi însușite de noi, deoarece Acela care le va aplica nouă este Domnul care veghează. Această veghe ne aduce stabilitate și nu ne lasă să ni se tulbure inima.

Că revine – completarea Domnului Isus ”... și aveți credință în mine”, tocmai la această revenire anticipată de Ioan în Apocalipsa 1:7 se referă. Promisiunea Domnului a fost că nu ne va lăsa orfani ci va trimite pe Mângâietorul să ne îngrijească până va reveni însuși Domnul să ne ducă acasă în locul pregătit nouă (Ioan 14:2-3). Această glorioasă revenire care este numită fericita noastră nădejde, este țelul vieții noastre și sursa nevoirii noastre ca să o grăbim, iar în perspectivă, motivul pentru care nu ni se tulbură inima.

Iubiții Domnului, în mijlocul marilor presiuni care se fac în zilele acestea și în ciuda nebuloasei care s-a creat, avem o poruncă mare de la Domnul: ”Să nu vi se tulbure inima.” Aceasta este posibilă doar atunci când realizăm cine este Dumnezeul nostru, și ce a făcut Domnul Isus pentru noi! Când vom percepe aceste adevăruri mari, doar atunci vom putea pune la inimă promisiunea binecuvântată care ne responsabilizează în viața de creștini:

“Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.”

— Apocalipsa 3:11

Andrei Bălulescu

SĂ NU PĂRĂSIM ADUNAREA NOASTRĂ...

“Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.”

— Evrei 10:25

Evenimentele mari din viața noastră au capacitatea să ne pună într-o stare de pregătire mai asiduă în anticiparea zilei dorite. De exemplu, pregătirile pentru ziua nunții se întețesc în apropierea momentului iar cu o zi înainte, toată familia este în mișcare pentru a fi gata pentru marele eveniment. Ca și Biserica Domnului, și noi suntem în așteptarea unui moment cu mult mai măreț și glorios decât acele evenimente de ordin omenesc care ne înveselesc viețile, și anume: revenirea Domnului Isus. Totuși, este interesant că în loc să ne pregătim mai mult pentru acea zi, cei mai mulți slăbesc în anticipare, obosesc în așteptare și renunță la contextul cel mai potrivit pentru pregătire: la părtășia bisericii. Printre cele mai mari minciuni pe care diavolul a reușit să le vândă umanității, a fost aceea că încă mai este timp și niciodată nu e prea târziu, cu toate că Biblia ne învață contrariul (Evrei 4:1).

Este interesantă dubla observație a scriitorului epistolei către Evrei cu privire la relația creștinului cu părtășia bisericii în vederea anticipării zilei Domnului: 1) că unii părăsesc adunarea, și 2) că unii au un obicei să părăsească adunarea. Mulți întreabă dacă este poruncit undeva în biblie obligativitatea participării creștinului în viața bisericii, iar pe lângă acest verset important (Evrei 10:25), mai sunt și alte pasaje care evidențiază importanța și scopul părtășiei bisericii: 1 Corinteni 14:26, Efeseni 4:11-15, Fapte 2:42-47.

Când apostolul ne spune că ”unii părăsesc adunarea”, folosește un termen grecesc foarte dur, care îl regăsim în strigătul Domnului Isus pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Termenul denotă o abandonare, a lăsa într-o condiție precară sau a dezerta. Absența mea de la adunare, privează comunitatea de darurile și harul care îmi este acordat mie, și prin care comunitatea locală se zidește sufletește (Romani 12:6-8).

Totodată, apostolul remarcă un atribut mai dureros la această clasă de creștini: ”unii au obicei” să părăsească adunarea. Este trist să vezi că într-o duminică nu ajunge un frate sau o soră, la adunare. Feluritele noastre circumstanțe ne pot împiedica participarea la slujbă într-un moment dat, și lipsa frățietății păgubește întreaga comunitate. Dar este mai dezastruos când cineva își face un obicei (sau un ritual, o tradiție) din a lipsi constant de la adunare. Astfel de atitudine demonstrează o stare adâncă de nepăsare, care în timp duce la abandonarea completă a comunității (1 Ioan 2:19).

Sfatul apostolic răsună clar: să NE adunăm și să NE îndemnăm (sau implorăm, îmbărbătăm, încurajăm) în special în vederea venirii zilei Domnului! Interesant este că, cuvântul ”adunare” (grecescul episunagoge) apare doar de două ori în Noul Testament: în Evrei 10:25 și în 2 Tesaloniceni 2:1, pasaj care vorbește despre ”strângerea noastră laolaltă” în vederea răpirii bisericii. Se prea poate că cei ce nu doresc să se ”strângă laolaltă” aici pe pământ prin biserică în cinstea lui Dumnezeu, nu vor putea fi ”strânși laolaltă” atunci când va veni momentul răpirii.

Iubiții Domnului, să cinstim adunarea, să prețuim adunarea, să iubim frățietatea și să nu ne lăsăm înșelați de diavolul că se poate și fără părtășia bisericii, că mai este timp până vine Domnul, și că atunci ne vom face și noi loc pe lângă sfinți. Încă mai sunt zile de cercetare și pregătire, și în toiul adunărilor noastre mai coboară Duhul Sfânt să trimită sfaturi divine din cer și să tragă semnale puternice de alarmă că VINE ISUS. Iar în curând, iubită biserică a Domnului, se vor împlini minunatele cuvinte ale Mântuitorului:

“Iată , Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”

— Apocalipsa 22:12

EȘTI GATA?

Andrei Bălulescu

HRANĂ POTRIVITĂ PENTRU DRUM...

“El s-a sculat, a mâncat și a băut și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.”

— 1 Împărați 19:8

Suntem angrenați într-o călătorie lungă și grea. Pe acest pământ ne considerăm, precum alți oameni ai lui Dumnezeu, străini și călători, în căutarea unei patrii mai bune și a unei cetăți al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu (Evrei 11:10-16). Ca și Toma odinioară, ne frământăm cu privire la ”calea într-acolo” (Ioan 16:5) și la lupta necesară pentru drumul greu de parcus. Iar, ca oricine care își face bine socotelile când pleacă la drum, căutăm să adunăm provizii speciale pentru durata călătoriei ca să ne asigurăm ajungerea la destinație. Totuși, cât am putea să înmagazinăm pentru un drum așa de lung și greu?

În urma unor amenințări crunte din partea lui Izabela, pentru că a luptat pentru Domnul și voia Lui cea sfântă, prorocul Ilie pornește la drum. Nu știa cât avea să dureze călătoria, i-ar în graba mare nu se observă să își fi pregătit proviziile pentru drum. Dar la un moment de repaus, apare intervenția Domnului cu o hrană potrivită pentru drum: o turtă coaptă și apă într-un ulcior. În înțelegerea nutriționiștilor, am putea spune că era o hrană simplă care nu putea asigura energia necesară pentru un drum de patruzeci de zile; și totuși, cu puterea căpătată din această mâncare, Ilie a ajuns la muntele lui Dumnezeu. Precum lui Ilie odinioară, și nouă ne-a pregătit Domnul aceeași hrană pentru drumul lung al vieții, cu luptele și greutățiile lui.

Turta coaptă dată lui Ilie era de fapt azima fără aluat pe care copiii lui Israel au mâncat-o plecând din Egipt (Exod 12:39). Nouă nu ni s-a dat o pâine precum aceea pe care au mâncat-o Israeliții în pustie, și totuși au murit, ci Pâinea dată nouă este Păinea care coboară din cer în persoana Domnului Isus Hristos (Ioan 6:31-35). Oridecâte ori stăm la Masa Domnului să mâncăm din pâinea care simbolizează trupul Domnului, primim vitalitate, viață și putere (Ioan 6:53-58).

Totodată, nu ni s-a dat o rezervă puțină de apă într-un ulcior ca lui Ilie în pustie. Nouă astăzi Domnul ne-a îngăduit să trăim împlinirea promisiunii divine, că cine va crede în El, va avea un izvor de apă vie în inimă (Ioan 7:37-39). Acest izvor este plinătatea Duhului Sfânt cu noi și în noi, și această apă vie ne poate da vitalitate, viață și putere. (Ioan 4:13-14).

Dragii mei, în vederea pustiei lungi care ne stă în față până vom ajunge la muntele lui Dumnezeu, eu cred că în aceste zile ne-a atins îngerul Domnului trimis să ne trezească din somul ațipirii, care să ne îndemne să mâncăm și să bem pentru că drumul de parcus este prea lung pentru noi (1 Împărați 19:5-7). Să prețuim părtășia Sfintei Împărtășiri și a prezenței Duhului Sfânt între noi, că se prea poate că vine ziua când ”zile ca acestea nu vom mai avea” după cum ne vorbea Duhul Sfânt.

“De aceea zice: „Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.””

— Efeseni 5:14-16

Andrei Bălulescu

BIRUINȚA ASUPRA LUMII...

“V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

— Ioan 16:33

Privim în zilele noastre la un creștinism ambalat tot mai atractiv în ceea ce este numit ”mișcarea sensibilă căutătorului”. Această mișcare apărută în cercurile evanghelice din America iar apoi răspândită pretutindeni, a dat naștere mega-bisericiilor care au construit un sistem cât mai atractiv pentru ca oricare om să vină (în aparență) la Dumnezeu. Folosind pârghiile culturii contemporane, susținătorii acestei mișcări au creat un creștinism care nu diferă cu aproape nimic de cultura zilelor noastre vis-a-vis de muzică, comportament, îmbrăcăminte și apetituri, iar mesajele predicate sunt mai mult motivaționale decât doctrinare. Cei mai mulți arată înspre succesul acestei mișcări de a atrage masele de oameni la biserică, spunând că nu contează atât de mult princiiple, cât să fie oamenii în biserică. Totuși, Domnul Isus, fondatorul bisericii, prezintă o imagine mult mai diferită a creștinismului decât acești oameni.

În ultimele Sale discursuri cu ucenicii, înainte de patima Sa, Domnul Isus arată că lumea va urî pe adevărații ucenici ai Domnului deoarece ei nu sunt din lume (Ioan 15:18-19). În această exprimare, sintagma ”lume” descrie mentalitatea, preceptele de viață, obiceiurile și tabieturile oamenilor care nu îl cunosc pe Dumnezeu (1 Ioan 2:15-16). Prin natura sa, creștinul va trăi o viață așa de diametral opusă lumii, încât lumea nu îl va putea accepta; idea de un ”creștin lumesc” este un paradox. Totodată, Domnul menționează că viețuirea creștinului în spațiul lumii va atrage necazuri, sau mai exact tradus: persecuție sau suferință sau restricționare. Același cuvânt pentru necazuri îl găsim tradus ca și ”chinuri” în Matei 24:9. Lumea va persecuta pe adevărații creștini deoarece însăși viețuirea lor în mijlocul lumii va aduce osândirea celor ce trăiesc în nelegiuire (Efeseni 5:8-14). Dorința Domnului Isus prin îndemnurile date ucenicilor înainte de plecarea Sa a fost să îi pregătească cu privire la acest adevăr, și prin urmare să aibă pace în El. Dar enunțul glorios al Mântuitorului ”... îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33) ne asigură mult curaj tuturor credincioșilor – dacă Domnul a biruit, prin El vom birui și noi! Apostolul Ioan a înțeles că trei factori ne ajută să biruim lumea și pe cel rău în care zace toată lumea (sistemul lumesc).

• Nașterea din nou (1 Ioan 5:4) – în natura noastră umană căzută avem o predispoziție extraordinară înspre păcat și patimi (pofte nesăbuite) - 1 Tesaloniceni 4:5. Fără de înnoirea lucrată de Cuvântul Domnului și de Duhul Sfânt – numită ”naștere din nou” – este cu neputință să ne facem părtași firii dumnezeiești (2 Petru 1:3-4), iar fără de nașterea din nou nu putem moșteni viața veșnică (Ioan 3:3-5).

• Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:14) – în procesul ispitirii Domnului de către diavolul, biruința a venit prin folosirea Cuvântului, dovedit prin sintagma ”este scris”. În lupta sfințiilor cu diavolul ne este arătat că biruința lor a venit prin Cuvântul mărturisit (Apocalipsa 12:11). De aceea, apostolul ne sfătuiește ca al Domnului Cuvânt să locuiască din belșug în noi (Coloseni 3:16).

• Duhul lui Dumnezeu (1 Ioan 4:2-4) – minunatul har care este acordat creștinilor în noul legământ este ca Duhul Domnului să nu fie doar peste noi, ci să fie chiar în noi (Ioan 14:17). El este Agentul dinamic al lui Dumnezeu care ne motivează, ne prelucrează, ne ajută, ne învață, ne întărește și desăvârșește lucrarea mântuitoare în inimile noastre (2 Corinteni 1:21-21).

Iubiți creștini, să ne punem serioase semne de întrebare câtă vreme lumea ne iubește, ne caută, și ne vrea în tovărășiile ei. Dacă viața noastră nu luminează în întuneric și nu condamnă vehement o trăire imorală, destrăbălată și neplăcută lui Dumnezeu, se prea poate că pofta lumii a ajuns și în inimile noastre, iar Cuvântul veșnic al Domnului ne arată clar că:

“Şi lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”

— 1 Ioan 2:17

Andrei Bălulescu

VOI VEȚI PRIMI O PUTERE!

“Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, Și-mi veți fi martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, și până la marginile pământului.”

— Faptele Apostolilor 1:8

Privind cu nostalgie la cu mai mult de un an în urmă, ne aducem aminte de momentele frumoase petrecute împreună cu familia, de vacanțele odihnitoare, precum și de multe din proiectele planificate de fiecare dintre noi. Totodată, ne amintim ce frumos era să fim cu toții împreună în adunare, în părtășii sfinte de închinare înaintea Domnului, bucurându-ne de cântări frumoase, de mesaje ziditoare și de rugăciuni fierbinți, fără restricții și alte neplăceri. Astăzi, rugăciunea care ne caracterizează cel mai mult este cea care se concentrează pe ieșirea completă din această pandemie și pe revenirea vieților noastre la normal. Desigur, privind la învolburarea și confuzia care se accentuează în fiecare zi din cauza atâtor mesaje încurcate, cei mai mulți își doresc putere de la Dumnezeu ca să poată răbda valul care le stă în față. Și ce minunat este să știm că promisiunea Domnului Isus pentru noi a fost chiar aceasta, că ne va înzestra cu putere la coborârea Duhului Sfânt!

În zilele ce ne stau în față, vom sărbătorii Rusaliile - sau mai scriptural vorbind - Coborârea Duhului Sfânt în a cincizecea zi de la Învierea Domnului Isus! Pentru unii, amintirea Rusaliilor este doar un eveniment biblic, dar pentru alții, această sărbătoare declanșează motivația de a retrăi acele momente de putere și de har în care Duhul Sfânt își desfășoară lucrarea.

Și totuși, promisiunea Domnului Isus a fost că la coborârea Duhului Sfânt, El va trimite putere! Dar, oare ne-am întrebat ce scop va avea înzestrarea cu această putere? Pentru cei mai mulți, experiența botezului cu Duhul Sfânt se rezumă la o seară de stăruință și la vorbirea în alte limbi, iar pentru cei mai interesați, la lucrarea profetică desfășurată în adunările celor ce iubesc lucrarea Duhului Sfânt. Totuși, dorința lui Dumnezeu pentru Biserica Lui este mult mai profundă. Subliniem pe scurt trei elemente esențiale subliniate de Domnul Isus în acest memorabil verset:

1) ”Ci voi veți primi ...” – promisiunea Domnului Isus a fost așa de excepțional exprimată prin sintagma: voi, încât ne-a inclus pe toți în ea,! Putea menționa foarte clar ”ci apostolii”, ”ci ucenicii”, dar totuși a ales sintagma ”voi”, ca și noi citind azi să ne regăsim în această promisiune. Apostolul Petru a fost așa de sigur de această dorință a Domnului, încât în predica sa de la Rusalii a subliniat că promisiunea Duhului Sfânt este pentru toate generațiile care aveau să urmeze în timp, în oricât de mare număr avea să îi cheme Dumnezeu (Fapte 2:39).

2) ”… veți primi o putere …” – când ne gândim la cuvântul putere după explicația dicționarului, ne imaginăm forță, însușire, capacitate de a acționa. Totuși, știind luptele pe care le ducem, cât de mare poate să fie această putere pe care o dă Duhul Sfânt? Biblia arată că și satana are putere (Fapte 26:18), dar această putere (greacă: exousia) este o ”putere delegată / delimitată”. Însă, puterea pe care o dă Duhul Sfânt (greacă: dunamis) este o ”putere dinamică / miraculoasă”, exprimare din care derivă cuvântul ”dinamită”. Puterea pe care o dă Duhul Sfânt este de-a dreptul ”explozivă”!

3) ”... şi-Mi veți fi martori ...” – scopul înzestrării cu această putere divină nu este să fim mai echipați pentru munca fizică, activitățile recreaționale sau alte lucruri pământești, ci ca să fim ”martori” pentru Dumnezeu în fața unei lumi depravate care îl reneagă în fiecare zi! Interesant este faptul că „martys” din limba greacă se traduce în două feluri: martir și martor. Acest lucru ne ajută să înțelegem și mai bine că Duhul Sfânt ne împuternicește să devenim așa martori eficienți încât, de va fi nevoie, să devenim și martiri pentru Domnul Isus!

Iubiți credincioși, îmi doresc ca la aceste Rusalii să retrăim acea umplere cu putere din Duhul Sfânt, încât să putem vedea cu mult mai departe de nevoile noastre pământești, de dorințele și ambițiile noastre personale, și astfel să se împlinească și pentru noi versetul 31 din Fapte capitolul 4:

“După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

— Faptele Apostolilor 4:31

Andrei Bălulescu

UNDE ÎL CAUȚI PE ISUS?

“Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”

— Matei 28:6

Indiferent de cât de religios este românul, sau cât de interesat este el de o practică spirituală, cel puțin odată pe an își alocă un timp special de aducere aminte despre Dumnezeu. Sintagma ”la Paști și la Crăciun” are menirea da a demonstra exact acest mare adevăr: măcar atunci la aceste sărbători, tot românul își aduce aminte că este creștin.

Pentru cei care au fost (sau încă sunt) strâns legați de tradițiile românești, căutarea ”luminii Învierii Domnului,, are de a face mai mult cu mâncărurile tradiționale și pregătirea casei pentru sărbătoare, decât cu găsitul luminii propriu-zise. Privind la dimineața Învierii și la evenimetele petrecute la mormântul Domnului nostru Isus Hristos, am sesizat că oamenii îl pot căuta pe Domnul Isus în locuri greșite.

În primul rând, sunt unii care îl caută pe Domnul Isus la cruce. Atitudinea femeilor din dimineața Învierii este surprinsă din răspunsul îngerilor: ” … căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.” (Matei 28:5). Pentru unii, Isus apare în amintirea lor prin prisma crucii. Anume, se bucură de faptul că Dumnezeu L-a dat pentru păcatele lor, se bucură pentru jertfa-I salvatoare, sunt mulțumitori pentru sângele sfânt care a curs la Calvar ... și cam atât. Ei se bucură de un Hristos care a plătit totul pentru ei, dar ar vrea să nu pretindă nimic de la ei. Răspunsul trimișilor lui Dumnezeu, în schimb, le-a adeverit: ”Nu este aici”!

În al doilea rând, sunt alții care îl caută pe Domnul Isus la mormânt. Ni se spune că în dimineața Învierii, ”... au venit să vadă mormântul” (Matei 28:1). Mormântul păstrează totalitatea amintirilor despre cel ce a plecat dintre noi; la mormânt ne aducem aminte cât de bun, blând, minunat, înțelegător și regretat este omul care a plecat din lumea noastră. Similar, pentru această categorie de oameni, Hristosul îngropat reprezintă imaginea profetului care ne-a învățat să facem bine, să ne iertăm unii pe alții, ne-a ajutat ... și cam atât. Această categorie de credincioși se bucură de învățăturile minunate moștenite, dar limitându-se la acestea preferă să nu li se pretindă nimic de la ei. Răspunsul trimișilor lui Dumnezeu, în schimb, le-a adeverit: ”Nu este aici”!

În al treilea rând, sunt alții de asemenea care îl caută pe Domnul la liderii spirituali. Urmând instrucțiunea îngerilor ”... duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui ...” (Matei 28:7), unii vor spune că dacă cineva știe sigur cum să ajungi la Domnul Isus, va fi clerul și clasa liderilor spirituali. Ei își imaginează că dacă se roagă preoții, păstorii, slujitorii și le vor face slujbele necesare, le va fi îndeajuns pentru a fi puși în prejma Domnului Isus ... și cam atât. Aceștia consideră că biserica dispune de ”uncenicii Domnului”, iar de la cei în cauză să nu se aștepte ceva.

Răspunsul covârșitor al trimișilor lui Dumnezeu în dimineața învierii răsună și azi:

”Nu este aici; A ÎNVIAT”. Domnul nu a rămas pe cruce, nu a rămas în mormânt, și nici măcar nu este limitat la a fi în legătură doar cu o clasă selectă de oameni, ci Domnul a Înviat! Ba mai mult, ” … Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. ...” (Matei 28:7). Dorința Domnului Isus este ca fiecare credincios să se întâlnească personal cu Hristosul înviat, iar această întâlnire personală să schimbe viața credinciosului, să îl responsabilizeze și să îl umple de nădejdea revederii cu Domnul și Mântuitorul Său. El dorește ca Duhul Său Cel Sfânt să locuiască în inimile credincioșilor și acest Duh al înfierii să ne dea certitudinea că suntem copii a lui Dumnezeu (Romani 8:15). Și acest Isus care a murit pentru noi, după înviere îi declară Apsotolului Ioan:

“Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.”

— Apocalipsa 1:17-18

HRISTOS A ÎNVIAT!

Andrei Bălulescu

UN “BUILDER” CARE NU DEZAMĂGEȘTE!

“Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. ”

— Evrei 11.10

În fluxul evenimentelor pandemiei care de un an ne amărăște, cei mai mulți economiști de expertiză au estimat că situația economică globală va ajunge la o recesiune și la un colaps major. Ici colo prețurile s-au ridicat, unele persoane și-au pierdut serviciul, iar situația economică națională din Canada a fost destul de grav afectată. Totuși, bursa Americană (S&P 500) și-a revenit la mai puțin de o jumătate de an, și în unele privințe, piața merge chiar mai bine și mai profitabil.

Pentru cei din zona Kitchener-Waterloo, a fost cel mai evident acest lucru în domeniul imobiliar – prețurile caselor s-au ridicat la un nivel care ne uluiește. Mai mult, competiția de cumpărare a caselor a ajuns așa de mare încăt cumpărătorii sunt dispuși să ofere cu foarte mult peste prețul cerut. Toate acestea îi fac pe vânzătorii care sunt implicați în astfel de afaceri, să privescă cu speranță la un business foarte profitabil. Și totuși, ca și creștini, nu putem să nu ne amintim de cuvintele profetice rostite cu atâta exactitate de Domnul Isus în Luca 17:28 – ”Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau,”. Este așa de ușor ca și noi, în dorința de un câștig mai profitabil, să fim luați de valul acesta și să ne aruncăm cu mare avânt în lupta pentru cele pământești. Și totuși, Domnul ne pune în față o imagine atât de grăitoare, și anume, pe Avraam.

Patriarhul Avraam a fost un om foarte binecuvântat de Dumnezeu. A primit o promisiune de strămutare într-o țară mai bună (Evrei 10:8) – ca și noi. A beneficiat de bunăstarea unei țări în care a poposit (Geneza 12:16) – ca și noi. Din pricina bunăstării, a trebuit să își lărgească hotarele (Geneza 13:2-12) – ca și noi. Prin stabilitatea avuțiilor sale a putut să facă față la o criză mare (Geneza 14:14-16) – ca și noi. A avut promisiuni mari și trainice din partea Domnului (Geneza 15:1-6) – ca și noi. Dar cu toate acestea, cartea Evrei ne destăinuie o trăsătură extraordinară a lui Avraam: ”Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.” (Evrei 11:9). Avraam s-a considerat ”străin și călător” (Evrei 11:13) pe acest pământ dovedind că în ciuda bunăstării, avuțiilor și stabilității socio-politice de care dispunea, el aștepta cetatea ”al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” (Evrei 11:10).

View fullsize

Am cugetat mult la atitudinea noastră în așa numita vreme din urmă. Din loc în loc, Duhul Sfânt vorbește prin grai profetic că nu mai este mult și vine Domnul, iar noi suntem chemați să ne umplem vasele cu untdelem. Mulți dintre noi însă, ca cei din această pildă, fără să ne ”... pese de poftirea lui, am plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.” (Matei 22:5). Cu toate că la studiile biblice vorbim despre o mântuire așa de valoroasă, se întâmplă să uităm că ”nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur”, am fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăm de la părinţii noştri, „ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18-19).

Iubiții Domnului, precum spunea apostolul Ioan, ”este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină antihristul” (1 Ioan 2:18), oare mai așteptăm noi cetatea cea tare al cărei meșter și ziditor (sau ”Builder”) este Dumnezeu? Poate ne-au dezamăgit ”builderii” pământești în goana după casele vremelnice, dar este un Ziditor care nu ne va dezamăgi niciodată. Cetatea pe care El a construit-o pentru noi are temelii tari, și este de o frumsețe care nu poate fi descrisă; iar plata pentru a intra în ea a plătit-o El cu preț de sânge sfânt. De aceea dragii mei, să nu uităm niciodată în alergarea noastră pe acest pământ

“Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.”

— Evrei 13:14

Andrei Bălulescu

RIDICAȚI-VĂ PRIVIREA ÎN SUS!

“Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

— Luca 21:28

În fiecare generație s-a căutat înțelegerea evenimentelor relatate în Apocalipsa prin prisma situațiilor politice și economice contemporane ei, iar identificarea personajelor apocaliptice s-a anticipat prin cele corespunzătoare din vremea respectivă. Prin urmare, fiecare generație a crezut într-o oarecare măsură că evenimentele apocaliptice sunt iminente în timpul vieții ei. Totuși, cercetând învățătura Domnului Isus, înțelegem clar că evenimentele premergătoare vremurilor apocaliptice vor fi dovedite prin anumite semne care se vor înteți într-un mod galopant și violent.

"Când vor începesă se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28).

Generația noastră privește la evenimente cu adevărat fără precedent care se desfășoară la un nivel mondial. Ne apropiem de împlinirea unui an de când un virus început la peste 11,000 km distanță de orașul nostru, a devenit o pandemie globală care ne-a afectat și pe noi într-un mod neanticipat. Mai mult, intensificarea restricțiilor și persistența acestor reguli ne-a schimbat într-un mod drastic traiul și tabieturile noastre. Așadar, zilele trăite de noi au devenit prielnice pentru studii apocaliptice, aprofundări în interpretări escatologice și interes cu privire la anticrist și lucrarea lui. Cu toate că acestea ne pot satisface anumite curiozități, sunt convins că ele nu ne pot ajuta să ne concentrăm asupra poruncii Domnului Isus pentru aceste zile: VEGHEAȚI (Marcu 13:37).

În contextul evenimentelor zilelor din urmă, Domnul Isus face o remarcă importantă: ”Când vor începe să se întâmple aceste lucruri”. Întrebarea este: care lucruri? Versetele din context ne ajută să înțelegem mai bine: învățături amăgitoare cu privire la persoana Domnului Isus și la vremurile din urmă (Luca 21:8), tulburări civile și războaie (Luca 21:9), destabilizări geopolitice (Luca 21:10), evenimente cataclismice și nenorociri mari (Luca 21:11), și persecuții împotriva celor ce propovăduiesc Numele Domnului Isus (Luca 21:12-19). Totuși, mai există un indiciu important precizat de Domnul Isus, care se conturează deja clar în societatea noastră actuală: ”oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ” (Luca 21:26), anume: panică, groază, anxietate și dezorientare. Observați: groaza este în așteptarea evenimentelor anticipate, nu în desfășurarea lor propriu-zisă. Asistăm la o creștere a panicii oamenilor din cauza multelor conspirații propagate, din cauza grijilor cu privire la ziua de mâine, precum și a lipsei de claritate din perioada aceasta tumultoasă.

Totuși, care ar trebui să fie reacția oamenilor lui Dumnezeu în astfel de vremuri? Unii au ajuns analiști de conspirații, experți politici și eroi civici pentru că au înfruntat sistemul. Dar observăm învățătura Domnului Isus: ”să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele”. Sintagma aceasta arată o trezire din somn, o scuturare și o pregătire. Ea prezintă chemarea creștinului să se dezlipească de cele pământești și să privească prin credință la cetatea veșnică anticipată de noi la Domnul (Evrei 11:10, Evrei 13:14, Apocalipsa 21:20). Ea ne arată cea mai minunată promisiune făcută de Domnul Isus pentru biserica Sa: ”izbăvirea voastră se apropie”. Această promisiune constituie rugăciunea zilnică a Duhului care trebuie să fie împletită cu cea a miresei Mielului: ”Vino Doamne Isuse” (Apocalipsa 22:17, 20).

Consider că acum a îngăduit Domnul aceste zile de dificultate pentru noi, tocmai pentru a-și trezi mireasa și a ne ”deconecta” de la fluxul unei vieți fără viitor; a unei vieți trăite pentru aici și acum, similară cu a acelora din vremea lui Lot care ”mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau” (Luca 17:28). În această împrejurare, la fel ca poetul ce ne îndema printr-o cântare veche ce spune: ”să ne trezim frați și surori, să nu ne prindă somnul”, doresc să vă îndemn să nu uităm un adevăr deosebit: Dar cetăţe-nia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3:20).

“Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”

— Filipeni 3:20

Andrei Bălulescu

2021: O CĂLĂTORIE FERICITĂ!

“Acolo la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru.”

— Ezra 8:21

Intrarea în anul nou este o ocazie pentru noi începuturi. Oamenii își iau hotărâri noi cu privire la ce vor face în noul an: să mănânce mai sănătos, să se îngrijească mai mult de sănătate, să fie mai buni cu cei din jur, să se ocupe de spiritualitatea personală, precum multe altele. Privim cu anticipare la planurile care le-am făcut și nădăjduim că își vor vedea împlinirea. Dar în același timp, anul nou prezintă o serie de necunoscute pentru noi, și precum am încerca să pătrundem după o perdea, nu știm la ce să ne așteptăm.

Privind retrospectiv la anul 2020, nimeni nu putea anticipa în primele luni ale anului ce se va întâmpla începând cu luna Martie, iar mai apoi, nimeni nu știa că pandemia se va lungi pe tot restul anului. Frământați de ceea ce s-a încheiat cu Decembrie 31, mulți se uită cu incertitudine la ceea ce are să vină începând cu Ianuarie 1. Totuși, am găsit în Sfântul Cuvânt un exemplu care este demn de urmat, de la omul lui Dumnezeu, Ezra.

Plecând din Babilon cu o încărcătură de aproximativ 28 de tone de argint și aur (Ezra 8:25-27), la un drum de 1,500 de km prin deșert înspre Ierusalim, și călătorind fără nici o escortă militară (Ezra 8:22a), pericolul și primejdia păreau să fie inevitabile, iar incertitudinea biruinței era deosebit de mare. Cu toate acestea, Ezra recunoaște că la acest drum lung, garanția biruinței stă doar în mâna Domnului!

Remarcabil este, în schimb, ceea ce a făcut Ezra. În loc să facă un plan strategic pentru drum, în loc să filozofeze despre felul în care Dumnezeu îi poate apăra, în loc să aranjeze încărcătura în așa fel încât la urgență să minimalizeze impactul, el vestește un post de smerire înaintea Domnului. Ezra a înțeles că Domnul nu își împarte slava cu nimeni (Isaia 42:8), și dacă cineva dorește izbăvirea din mâna Domnului, aceasta se capătă printr-o smerenie care îl face pe om mai mic, și îl slăvește pe Dumnezeu (1 Petru 5:6). Totodată, Ezra a înțeles că postul nu este doar o cură de slăbire (precum se întâmplă în zilele noastre), ci a împletit postul cu o rugăciune foarte specifică: cerința pentru o călătorie fericită. Totuși, și aici Ezra devine mai profund înaintea Domnului, menționând că această călătorie fericită este necesară pentru ei, pentru copiii lor și chiar pentru tot ce era a lor (Ezra 8:21, 23). Acest nivel de specificitate este cerut chiar și în rugăciunile noastre (Filipeni 4:6). În învățătura Domnului Isus se remarcă faptul că postul și rugăciunea constituie singura armă la care poate apela creștinul pentru a înfrânge chiar și cele mai tari forțe ale întunericului (Marcu 9:29).

Iubiții Domnului, pornind la călătoria anului 2021, dacă dorim să ajungem la sfârșitul acestui an cu bine, după o călătorie fericită pentru noi, copiii noștri și tot ce este al nostru, acuma la început de an să ne smerim înaintea Domnului cu post și rugăciune, recunoscându-L în toate căile noastre (Proverbe 3:6). Dacă vom face astfel, sunt deplin încredințat că în Decembrie 31, 2021 vom putea și noi declara precum Ezra odinioară:

“Am plecat de la râul Ahava ca să ne ducem la Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi şi ne-a păzit de loviturile vrăjmaşului şi de orice piedică pe drum.”

— Ezra 8:31

Andrei Bălulescu