“Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci. Amin.”
Una dintre cele mai frecvente lupte care le duce creștinul, este cu privire la siguranța propriei sale mântuiri. Înțelegând cât de mare este standardul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, ucenicii au exclamat în urma întâlnirii Domnului cu tânărul bogat: ”Cine poate atunci să fie mântuit?” (Matei 19:25). Desigur, prin mântuire înțelegem aceea stare după voia lui Dumnezeu în viața convertitului, care nu mai trăiește după îndemnurile firii pământești ci după îndemnurile Duhului (Romani 8:1), iar care zilnic are dorința de a fi mai sfânt precum a fost Hristos (1 Ioan 3:3). Un astfel de om nu mai este sub puterea păcatului (Romani 6:6) iar prin definiție el nu mai păcătuiește (1 Ioan 3:6-10). Și totuși, viața practică creștină ne arată că ”Toți greșim în multe feluri. ...” (Iacov 3:2), iar perfecțiunea în viață pământeană este un ideal care nu poate fi atins câtă vreme trăim în acest trup neglorificat (Filipeni 3:12-13a). Așadar întrebarea foarte pertinentă a ucenicilor rămâne, dar la această întrebare Domnul răspunde sublim: ”... „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” (Matei 19:26).
Biruința noastră este garantată deoarece ea nu se bazează pe noi, ci este ancorată în Dumnezeul care a vrut să ne mântuie și chiar ne-a mântuit! Apostolul Iuda își începe doxologia (expresia de laudă) prin ”Iar Aceluia ...”, pronume care îl denotă aici pe Dumnezeu Tatăl, și observând mai târziu că Iuda explică ”... singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos ...”. Sintagma ”prin” ne arată că este vorba de Tatăl și nu de Hristos. Deseori avem impresia că Hristos ne-a iubit, iar Tatăl este Cel care este gata să ne judece și să ne pedepsească iminent, dar această mentalitate este deosebit de distorsionată. Mântuirea a fost planul Tatălui pentru omenire, efectuată în persoana Fiului și aplicată nouă prin puterea Duhului Sfânt.
Dumnezeu Tatăl fiind Atotputernic, este Cel ” ... care poate să ...”:
- Ne păzească de orice cădere: în rugăciunea Tatăl nostru noi invocăm ”... nu ne duce pe noi în ispită ...”, adică Cel care poate îngădui sau bloca o ispită este Tatăl, iar El ne dorește biruința și viața, nu distrugerea și căderea.
- Ne facă să ne înfățișăm fără prihană: expresia înseamnă fără nici o pată sau urmă de păcat, cel mai concret prezentată în Efeseni 1:4 în care observăm că Dumnezeu Tatăl ne vede așa prin Hristos, câtă vreme rămânem nedezlipiți de El (Coloseni 1:21-23), iar putem rămâne nedezlipiți pentru că El ne păzește de orice cădere.
- Ne facă să ne înfățișăm plini de bucurie: înțelegând ca Tatăl ne consideră de drept neprihăniți în Hristos, iar acuzatorul (diavolul) nu mai are nici un argument (Zaharia 3:1-5), suntem plini de bucurie (expresia română nu are cuvinte potrivite pentru a traduce originalul care ar însemna un sentiment de euforie sau jubilație triumfătoare).
Nu-i de mirare că răspunsul apostolului Iuda la această profundă realizare, că biruința ne este garantată în Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Hristos cu ajutorul Duhului Sfânt, este o sublimă laudă la adresa Domnului. De fapt, în eternitate îl vom lăuda pe Dumnezeu pentru o veșnicie când vom realiza că din valea aceasta a plângerii cu multele noastre neajunsuri și covârșitoare imperfecțiuni,
“El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, ...”
SOLI DEO GLORIA