MULȚUMIREA: ÎNTRE OPTIMISM ȘI PESIMISM
“Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru
toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la
voi.”
Ce ghinion pe familia ta! Caii unui om numai ce fugiseră de acasă și aparent s-au pierdut, iar vecinul său, trăgea o concluzie în urma acestei pagube. Nu după multe zile, în schimb, caii s-au întors înapoi acasă cu o turmă de cai sălbatici, înmulțindu-i turma omului. Vecinul său i-a exclamat că un mare noroc a dat peste familia sa. Peste puține zile, fiul omului făcea curat în grajd la cai, iar unul din caii sălbatici, lovindu-l cu putere, i-a rupt piciorul băiatului, fapt care a făcut pe vecin să afirme din nou, că un mare ghinion a venit peste familie. Dar nu după multe zile, un conflict înarmat a început în tara omului, iar ostașii au venit să racoleze băieții tineri la oaste pentru luptă; băiatul omului având piciorul rupt, a fost lăsat acasă, iar din nou vecinul înmărmurit, spunea că mare noroc a venit peste casa lui. Cam așa privește lumea viața, oscilând zilnic între optimism și pesimism. Când lucrurile merg bine, economia abundă, iar prosperitatea sporește, norocul perceput aduce o stare de optimism. Dar când lucrurile merg rău, veștile îngrijorătoare sperie, și pierderile economice abundă, ghinionul perceput aduce o stare de pesimism. Totuși, viața creștinului se orientează după alte coordonate.
În linia sa de argumentație către Biserica din Tesalonic (o Biserică greu încercată), Pavel aduce o serie de imperative (sau porunci) prin care dorește să învețe Biserica cum ar trebui să se raporteze la situațiile înconjurătoare. Cu privire la atitudinea inimii, Pavel poruncește trei imperative: bucurați-vă, rugați-vă, și fiți mulțumitori. Aceste trei imperative sunt la prezent activ, adică ele reprezintă o acțiune constantă, consecventă și continuă, denotată și prin termenii întotdeauna (v.16), neîncetat (v.17) și în toate lucrurile (v.18). Așadar, Pavel accentuează continuitatea acestor activități fără întrerupere sau repaus. Toate trei, în schimb, sunt legate de expresia voia lui Dumnezeu, arătând că sunt modalități prin care noi credincioșii putem împlini hotărârea Divină cu privire la viața noastră, iar ceea ce ne dă puterea să împlinim această voie este apartenența noastră în Hristos Isus, după cum spunea Mântuitorul (Ioan 15:5).
Pavel începe cu bucuria, un element din roada Duhului Sfânt, care trebuie să se vadă în viața credinciosului chiar și în necaz (2 Corinteni 6:10), pentru că omul lui Dumnezeu înțelege că necazul prelucrează viața sa ca să își atingă Dumnezeul țelul cu el (Romani 5:3-5). Dar prin toate ipostazele vieții (bune sau rele), bucuria se împletește cu rugăciunea despre care J.B. Lightfoot spunea: „Esența rugăciunii nu constă în mișcarea buzelor ci în înălțarea inimii către Dumnezeu”. Așadar, rugăciunea neîncetată, aici, nu constă în prosternarea pe genunchi o zi întreagă, ci printr-o atitudine care prin duhul rugăciunii animat toată ziua, devin conștient de dependența mea de Dumnezeu (Romani 8:26).Înțelegând, în schimb, că toate ipostazele vieții (bune sau rele) sunt nimic altceva decât modul lui Dumnezeu de a mă prelucra și a aduce chiar biruințe noi în viața mea (Romani 8:28), sunt condus către o stare de mulțumire pentru modul tainic dar minunat în care Dumnezeu lucrează, iar aceasta se manifestă practic prin închinarea mea înaintea lui Dumnezeu. Considerând riscul de a obosi în oscilarea continuă dintre optimism și pesimism, Pavel ne încuraja:
“De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.”
