SĂ NU-L FACEM DE RUȘINE…
“De aceea, spune casei lui Israel: Așa vorbește Domnul Dumnezeu: “Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui Sfânt, pe care l-ați pângărit printre neamurile la care ați mers.”
„Să nu mă faci de rușine!”, este o expresie pe care am învățat-o bine în cultura noastră. Ea evocă sentimentul parental cu privire la comportamentul copiilor prin care grija este ca nu cumva numele familiei să fie blamat din pricina vreunei fapte nepotrivite a unui copil. Reputația onorabilă poate fi afectată grav de faptele neonorabile, fapt pentru care părinții educă cu responsabilitate copiii să fie vigilenți în comportament oriunde s-ar afla. Similar, Dumnezeu ca Tată, dorește ca felul nostru de purtare ca și copii de Dumnezeu în lumea în care trăim, să fie echitabil, onorabil și demn, pentru ca cei ce ne văd, să îl slăvească pe El din pricina miresmei frumoase pe care o împrăștiem (1 Petru 2:12).
În schimb, atunci când comportamentul nostru lasă de dorit rezemându-se pe scuze puierile (e.g., oricum toți fac așa, sau nimeni nu știe, sau ce contează că e viața mea privată, etc), cel mai trist este că nu doar noi suntem blamați, ci Numele Domnului este pângărit printre neamuri. Acest lucru îl vedem subliniat de Domnul prin prorocul Natan când l-a confruntat pe Împăratul David pentru fapta sa urâtă cu Bat-Șeba. Cu toate că păcatul lui David a fost unul „privat” (știut de nimeni afară de cei de la palat cărora le-a cerut să i-o aducă, și Ioab cu care a complotat omorârea lui Urie), Domnul îi semnalează că fapta lui a făcut ca vrăjmașii Domnului să Îi hulească Numele (2 Samuel 12:14). Meditând asupra acestei observații, ne gândim că atunci când inamicii Israelului reușeau să îi învingă pe Evrei, aveau obiceiul să sfideze pe Dumnezeul lui Israel invocând că biruința a fost una a zeului lor asupra lui Dumnezeu (exemplu, 1 Samuel 4:6-11, 5:1-2). În cazul cu David și Urie, prin complotul lui David de a-l omorî pe Urie, s-a întâmplat ca un mare număr de oameni să moară în acel atac (2 Samuel 11:16-17), drept urmare, se poate subînțelege că Numele Domnului a fost hulit astfel de biruitori.
Trimiterea noastră în lume a fost una de a fi sarea pământului și lumina lumii (Matei 5:13-16). Așadar, comportamentul nostru în lume trebuie să fie la cea mai înaltă morală creștină încât oamenii lui Dumnezeu să fie „fără vină”, precum învăța apostolul Pavel (1 Timotei 5:7). Atunci când trăim astfel, Dumnezeu este înălțat de cei ce ne văd (1 Petru 2:12), iar noi vom putea cu adevărat să fim:
“... fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume ...”
