IMAGINAȚIA NU NE AJUTĂ
“Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Din anii copilăriei îmi amintesc de niște desene animate pe care le vizionam în România (desigur venite din America) în care era portretizată o familie care trăia în viitor, a cărei viață era marcată de o robotică avansată, mașini zburătoare și o tehnologie încă inexistentă anilor în care erau rulate desenele. De altfel, de multe ori, și în diferite feluri, omenirea și-a închipuit ce are să aducă viitorul; fie că era vorba de sistemele automatizate, fie de roboți care vor lucra pentru omenire, fie comunicarea prin holograme, precum multe alte concepții vis-a-vis de vremea pe care încă nu o trăiau. De altfel, azi, trăind în „viitorul” visat și pre-închipuit acuma 50 de ani, vedem frumusețea vieții moderne, iar în ciuda faptului că nu avem încă mașini zburătoare precum își închipuiau desenele de altă dată, putem admite ca lumea de azi este mult mai avansată, lejeră și plăcută, decât era în era care am crescut. În schimb, nu sau oprit acolo imaginațiile umane asupra viitorului lumii naturale, ci au continuat și cu privire la eternitate și spațiul ceresc în care locuiește Dumnezeu. Din folclorul națiunilor, s-au născut de-a lungul generațiilor o sumedenie de închipuiri, imaginații și vizualizări a ceea ce este în afara existenței umane, și a ceea ce ne așteaptă pe partea cealaltă. Unii, cu ajutorul tehnologiei moderne, s-au încumetat să portretizeze vizual cerul lui Dumnezeu inspirându-se din cele mai mirifice și splendide zone cunoscute de pe planeta noastră.
În ciuda acestei strădanii, dacă vis-a-vis de vremea contemporană închipuirile noastre nu ne-au ajutat prea mult, nici cu privire la ceea ce este în locul în care nici un muritor nu are acces, și chiar daca l-ar vedea, n-ar fi în stare să ne povestească ce este acolo! Apostolul Pavel, singurul care amintește că a avut o astfel de experiență în timpul vieții sale umane, anume să ajungă la Cerul lui Dumnezeu, confirmă că ceea ce i s-a îngăduit să audă acolo, nu poate fi pus în cuvinte omenești (2 Corinteni 12:1-4). Mai mult, oricât am încerca să ne închipuim cum vor arăta străzile de aur, pa-latele cerești, râul care dă viață și cetatea divină, trebuie să recunoaștem că imaginația nu ne ajută.
Pavel afirmă că nici ochiul (imaginația vizuală), nici urechea (percepția filozofică) și nici chiar inima / mintea (centrul rațional și emoțional al omului) nu pot alcătui frumusețea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Dar de remarcat sunt cele două detalii: 1) Dumnezeu le-a pregătit – anume, tot ce este acolo amenajat este un rezultat al planului etern pe care Dumnezeu l-a făcut pentru a primi omenirea în slavă, adică planul mântuirii, și 2) sunt pregătite pentru cei ce-L iubesc pe Domnul – adică de ce este acolo are parte doar mântuitul care nu doar s-a înrolat în familia Domnului declarativ, ci cel ce ca și Enoh odinioară, umblă (sau părtășește) cu Dumnezeu în fiecare zi. Este drept că anumite preconcepții despre vremea modernă s-au împlinit, dând naștere unei frumuseți a lumii contemporane, care însă pălește în comparație cu slava pregătită pentru cei ce iubesc pe Domnul și venirea Sa, după cum spunea și Pavel:
“De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.””
