STRÂNGE-ȚI RÂNDURILE !
“La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”
Nu de puține ori, în mesajele profetice transmise către Biserică am auzit sintagma „... strânge-ți rândurile ...”,. Având în vedere frecvența chemării din partea Domnului către popor să se unească, este de înțeles că o frază ca aceasta să fie bine cunoscută comunității credincioșilor. Dar tocmai din obișnuință, înțelegerea chemării poate fi afectată de cum percepem sau tălmăcim expresia „strânge-ți rândurile”. Această expresie apare doar odată în Scriptură în Mica 5:1, și aici ea reprezintă o chemare de adunare a poporului cu un scop bine definit, mai precis în perspectiva unei lupte (vezi și Judecători 9:29). Aplicând această înțelegere la fraza folosită profetic (mai ales că ea țintea spre o unire a poporului), interpretăm „strânge-ți rândurile” ca o chemare solemnă la coalizarea poporului umăr-la-umăr în vederea unei confruntări spirituale unde biruința depindea tocmai de această unitate a poporului. Motivat de acest gând, Neemia chema poporul ca la sunetul trâmbiței să se strângă toți pentru a face față la asaltul inamicului, înțelegând clar că doar în mijlocul unității lor Domnul va lupta pentru popor și aceasta era singura cheie spre biruință. Pe când teoretic totul face sens, practic observăm deseori că opiniile care diferă, personalitatea oamenilor și perspectivele lor de viitor împiedică unitatea, fapt pentru care dorim să explorăm cum putem „strânge rândurile” în adunare, în lumina învățăturii din Neemia 4.
În primul rând, poporul a înțeles că avea un dușman comun. Cu toate că poporul cuprindea atât Iudeii reveniți din robie cât și pe cei rămași acasă după asedierea Ierusalimului, și cu toate că de-a lungul celor 70 de ani au apărut între ei diferențe culturale, societale și zonale dezvoltate, nimic nu a putut să îi oprească să lupte pentru rezidirea cetății, împreună. În confruntarea lor, au realizat că dușmanul comun era spiritul care căuta se le inspire frica, să le taie elanul și să semene discordie între ei, simbolizat prin atacurile lui Sanbalat, Tobia și ceata lor (Neem. 4:1-3, 7-8, 11). Acest adevăr îl observă Pavel când spune că fii neascultării sunt mașinați de domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează în ei (Efes. 2:2), dar lupta noastră atunci nu este unii împotriva altora, ci împotriva acestor duhuri (Efes. 6:12). Toți care suntem ai Domnului, avem același dușman comun.
În al doilea rând, poporul a înțeles că avea un scop comun. Fiecare fusese afectat de trauma asedierii și distrugerii țării lor, iar casele, ogoarele și bunurile lor erau în paragină. Fiecare avea motiv să se întoarcă și să își dedice efortul maximal pentru a-și recupera moștenirea familială primită de la Dumnezeu. Dar pentru Neemia, scopul întregii lucrări și a efortului comun întrecea cu mult dorințele personale, pentru că viza zidurile cetății (Neem. 4:1,6,13,17). De partea Sa, Pavel ne învață ca să privim nu la foloasele noastre ci și la ale fraților noștri (Fil. 2:1-5), precum observa și Petru că noi toți suntem pietrele vii care au un singur scop comun: să devenim casa duhovnicească a lui Dumnezeu (1 Pet. 2:5)! Toți care suntem ai Domnului, avem același scop comun.
În ultimul rând, poporul a înțeles că avea un Domn comun. Cel care îi adunase, organizase și direcționase era Neemia, dar el era strict liderul uman care transmitea mesajul Domnului Dumnezeu (Neem. 4:4, 9, 14-15, 20). Neemia era doar reprezentantul Marelui Stăpân, iar Cel care avea drept de direcționare și Își asumase responsabilitatea reușitei lor, era Dumnezeu. Apostolul Ioan învăța pe primii creștini, că slujitorii puși pestei ei, nu ca stăpâni ci ca supraveghetori și învățători, vorbeau din partea lui Dumnezeu, așadar, cine îi asculta pe ei, de fapt, Îl ascultau pe Dumnezeu (1 Ioan 4:6). În vremea când etosul răzvrătirii și a rebeliunii atacă crunt gândurile credincioșilor, îndemnul din Evrei 13:17 ne readuce amine că Cel căruia i se dă socoteală de toate, este Dumnezeu. Toți care suntem ai Domnului, avem același Domn comun.
Așadar, când vom mai auzi enunțul „strânge-ți rândurile”, să nu uităm că ni se spunea:
“Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simțire.”
