ARTICOLUL PASTORULUI
DĂ-ȚI ZESTREA MAI DEPARTE!
“El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii.”
Comparând Biserica modernă cu Biserica de la Rusalii, observăm o varietate de diferențe în organizarea, manifestarea și lucrarea ei. Desigur, nu avem nici o poză din Biserica primară, și nici o înregistrare cu atmosfera, rugăciunea, închinarea și predicarea lor. Dar analele istoriei creștine creionează anumite detalii importante despre Biserica primară, care ne clarifică cum funcționa ea la început. Dacă ne-am întreba de ce nu mai suntem azi la fel ca atunci, probabil că printre multele argumente pe care le-am aduce s-ar regăsi și cel care arată că fiecare generație pierde o parte din zestrea generației ulterioare, iar în timp, descendenții distanți devin foarte diferiți în valori, principii și comportament în comparație cu înaintașii lor.
Omul lui Dumnezeu Asaf observă că Dumnezeu a poruncit părinților să își învețe copiii. Responsabilitatea parentală nu este opțională, și nici măcar condiționată de competența părințiilor în a-și educa copiii lor, ci este prezentată ca fiind obligatorie. A porunci se definește printr-o dispoziție dată de o autoritate superioară care trebuie executată întocmai; agentul nominalizat ca fiind Cel ce poruncește, în versetul de fată ( El ), este definit în Psalmul 78:4 ca fiind Domnul (folosit fiind Numele lui Dumnezeu care s-a revelat lui Moise – Dumnezeul Cel Etern). Acțiunea vizată de poruncă este a învăța care reprezintă educarea sau predarea / instruirea copiilor în cele două elemente mai devreme prezentate în verset: mărturiile Domnului și Legea Domnului.
Cele două elemente reprezintă lucrările de revelație ale lui Dumnezeu prin puterea lui manifestată între oameni ( mărturiile ) și prin învățăturile Domnului (Legea). Așadar, părintele este responsabilizat de Dumnezeu să își ajute copilul să rețină mărturiile (experiențele cu Dumnezeu) și Legea (învățăturile Domnului cu privire la toate domeniile vieții spirituale și personale). Desigur, un copil încă nu are o experiență vastă care se poate remarca prin mărturii profunde, și nici conceptul bine dezvoltat al dorințelor Domnului exprimate prin Legea Sa. Prin urmare se ridică întrebarea: de unde să știe un copil despre mărturiile și Legea Domnului? Răspunsul ne orientează către experiențele și înțelegerea părintelui despre Dumnezeu, ceea ce putem numi zestrea familială. Prin mărturii înțelegem acele momente de intervenție a Duhului Sfânt prin sfaturi, descoperiri, vindecări, eliberări, călăuziri și multe alte lucrări de slavă, pe care părintele le-a trăit cu Dumnezeu. Prin Lege înțelegem totalitatea învățăturilor primite despre Dumnezeu, conduita de viață plăcută Domnului, principiile sfințeniei precum și comportamentul creștinesc.
Părintele creștin este obligat de Dumnezeu să împărtășească copiilor săi experiențele trăite cu Duhul Sfânt ca fiind manifestări de slavă a Domnului în viața sa, iar apoi să ancoreze aceste experiențe în învățătura Domnului primită din Sfântul Cuvânt și de la înaintașii de credință demni de crezare și care au trăit experiențe similare (Evrei 13:7). Nefăcând astfel, îi vor sărăci de zestrea spirituală de care au nevoie, iar rezultatul va fi observat în trăirea noii generații care se va ridica, una complet diferită în valori și principii de cea care se va stinge, precum s-a mai întâmplat în istoria biblică:
“Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.”