“Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.”
Ca la orice început de an, oamenii își fac fel de fel de angajamente și promisiuni că în anul nou vor fi mai buni, mai sârguincioși, mai sănătoși ... mai și iară mai. Desigur, în contextul bisericesc reîncepem citirea Bibliei într-un an, ne reangajăm să îl slujim pe Dumnezeu cu mai mult devotament și în general, dorim să fim mai pocăiți. Dar nu sunt sigur în ce măsură este prezentă în viața noastră râvna evanghelizării personale. Prin această sintagmă înțelegem evanghelizarea de la om-la-om și nu neapărat momente speciale de evanghelizare pe stadioane sau pregătite de biserica locală. De altfel, cea mai eficientă formă de evanghelizare este aceea în care eu personal spun despre Isus celor din sfera mea de influență: vecinilor, colegilor de la școală / lucru, prietenilor, etc.
Evanghelizarea personală este o practică pe care credinciosul și-o asumă personal. Pavel folosește expresia: ”în ce mă privește pe mine”; nu știu câtă preocupare au avut alții, chiar și creștinii din Roma, în a evangheliza pe cei din jur, dar Pavel a simțit o chemare și responsabilitate pentru a duce vestea bună și celor care trăiesc în Roma.
De notat este faptul că Roma putea fi considerată capitala lumii din vremea aceea, similar cum am nota numele celebrelor orașe New York, Paris, Londra, Dubai sau Tokyo, din vremea noastră. Probabil că dacă un om ar vizita unul din aceste celebre orașe pentru prima dată, ar fi foarte interesat să ajungă la atracțiile turistice, să mănânce la cele mai faimoase restaurante și să își facă multe amintiri. În ce măsură ar simți pe inimă povara evanghelizării milioanelor de locuitori de acolo, este greu de spus. Pe Pavel nu l-au atras nici splendidul Colosseum, nici jocurile de obște, nici arhitectura Romană, ci el avea o ”vie dorință” sau o râvnă mare să ducă vestea bună în Roma!
Evanghelizarea personală, de asemenea, necesită propovăduirea evangheliei lui Isus și nu a aspectelor specifice culturii mele sau denominației mele! Când ne gândim la evanghelizare adeseori ne gândim la transformarea ”candidatului” într-o imagine similară cu mine sau cu a bisericii din care fac parte; pe undeva gândesc că daca ar fi conformat imaginii din biserica de unde provin, probabil că l-aș mântui. Totuși, vestirea evangheliei comportă câteva elemente fundamentale: păcatul omului, imposibilitatea reconcilierii cu Dumnezeu prin eforturi proprii, jertfa Domnului Isus observată prin naşterea miraculoasă, moartea pe cruce şi învierea glorioasă, şi harul mântuitor ca o manifestare a dragostei divine. Acestea sunt elementele fundamentale pe care nemântuitul trebuie să le audă ca să vină la mântuire (1 Corinteni 15:1-4). Apoi putem vorbi despre disciplinele spirituale, de câte ori se vine la biserică pe săptămână, conduita de la biserica și altele. Noi ne focalizăm în primul rând pe evanghelie și apoi discutăm particularitățile umblării cu Dumnezeu.
Aș conclude prin a spune că acestea toate necesită un act voit și intențional. Cel ce ne dă râvna pentru evanghelizare cât și eficacitatea în mărturisire este Duhul Domnului, și Cel ce ne-a dat mandatul evanghelizării este însuși Domnul Isus în marea trimitere. Pentru aceasta [evanghelizarea personală] ne va răsplăti Tatăl la momentul glorificării noastre. Așadar, printre multele planuri făcute pentru anul nou, mi-ași dori ca mântuiții să își propună intenționat a evangheliza câți mai mulți oameni de lângă ei, iar în tot timpul să ne conducă acest gând pe care îl avea și apostolul Pavel:
“Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!”