“Iov a răspuns Domnului și a zis: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ți răspund? Îmi pun mâna la gură.””
De curând a fost condamnat un bărbat tânăr care cu trei ani în urmă a curmat viața a patru studenți universitari în Idaho. Ca în orice caz similar, întrebarea la care se caută răspuns cel mai mult este „De ce?”. Asupra cazului menționat au descins psihologi, experți în criminalistică, procurori și analiști din toate domeniile, iar pe când cei mai mulți doar speculează, este observabil că răspunsul la întrebarea „De ce?” este evaziv. Este ușor de răspuns la cine, ce, cum, când, și unde, dar răspunsul la „De ce?” se dovedește a fi de cele mai multe ori mult prea complicat. din nefericire, lipsa lui aduce frustrare, neîncredere și dezamăgire profundă.
În opinia noastră ca și oameni, răspunsul la „De ce?” este cel mai important, iar din nefericire, lipsa lui aduce frustrare, neîncredere și dezamăgire profundă.
Acest adevăr este cel mai clar observat în cartea Iov, unde omul lui Dumnezeu, numit de Dumnezeu neprihănit și curat la suflet, trece prin cea mai cruntă încercare și pe tot parcursul ei se zbate să înțeleagă de ce trece prin ea. Cei trei prieteni care ar fi trebuit să îi fie o încurajare, speculează răspunsuri la „De ce?”, iar prin aceasta dovedesc cât de nepregătiți suntem noi să anticipăm sursa, scopul și sarcina tragediilor în viața noastră. Cel mai surprinzător este că atunci când Însuși Dumnezeu dialoghează cu Iov, în loc să îi destăinuie „De ce?” trece prin încercare, Domnul îi expune măreția Sa în lucrarea creației și a susținerii ei. Afară de primele două capitole care sunt o pătrundere de mai departe de cortina sferei umane, nu am fi înțeles niciodată un răspuns satisfăcător la „De ce?”. V-aș atrage atenția că lui Iov nu i se explică niciunde taina primelor două capitole, nici la început, nici pe parcurs, și nici chiar la final, ci ele pur și simplu reprezintă prologul autorului sacru (Moise, după tradiție) pentru edificarea cititorilor. În schimb, ce este cel mai important în cartea Iov, este atitudinea omului lui Dumnezeu și concluziile pe care le-a tras în urma luptei cu „De ce?” al vieții sale.
La începutul tragediei, când sintagma „Pe când vorbea el încă....” (1:16,17, 18) definește trauma fără repaus și timpul de reflecție, Iov ancorat în credință face o declarație fundamentală că Dumnezeu este în control, ale Lui sunt toate, și El dă și poate și lua oricând vrea, iar pe deasupra tuturor, Dumnezeu să rămână bine vorbit de oameni. Concluzia autorului sacru este sublimă: „În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 1:22). Abilitatea lui Iov de a-și păstra calmul și a rămâne încrezător în Dumnezeu sunt uluitoare; dar suntem de abia la început.
Pe parcursul cărții, Iov slăbește în putere iar nevoia de a afla „De ce?” începe să îl consume atât de tare încât ajunge să își blesteme până și ziua când s-a născut. Sub presiunea prietenilor săi, Iov încearcă să raționeze toate ipostazele lor, iar negăsind nici un răspuns satisfăcător, ajunge într-o disperare așa de mare încât cere ca Dumnezeu să îi dea „socoteală”: „ ... Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! ... ” (Iov 31:35). În urma răspunsului Domnului, Iov se liniștește și realizează că nu este în măsură să poată înțelege toate detaliile planurilor Domnului, nici judecățile Sale, și nici măcar implicarea lui Dumnezeu în susținerea lui Iov. Ce urmează nu este resemnare sau rebeliune împotriva divinității, ci încrederea că în ciuda analizelor sale omenești, lucrările Domnului au o țintă bine definită și o amploare nepătrunsă de mintea omenească. De aici învățăm că atunci când ne este greu, când nu avem răspunsuri sau când nu putem concepe ca oameni că este așa, să facem ca Iov și să nu vorbim fără noimă iar cu privire la Dumnezeu să putem spune:
“Știu că Tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”