CÂND VACANȚA STRICĂ ÎN LOC SĂ AJUTE!...
“În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.”
Mult așteptatul sezon al verii este un timp plăcut, călduros și de dorit pentru cei mici ca și pentru cei mari. După un an școlar terminat, toți copilașii așteaptă vacanța. Similar, părinții fac planuri pentru ieșiri relaxante în care familia adunată împreună să se bucure de un repaus. De altfel, Dumnezeu Însuși a hotărât ca omul să lucreze șase zile, iar o zi din săptămână să fie un timp de odihnă și recuperare. Dar ce se întâmplă când ne obișnuim cu o stare de vacanță perpetuă?
Sfântă Scriptură îl descrie pe împăratul David ca un luptător viteaz care mergea în fruntea oștirii sale și se bizuia pe ajutorul lui Dumnezeu (1 Samuel 30:6). Mergând din biruință în biruință, Domnul a lărgit împărăția lui Israel în timpul domniei lui David. Totuși, la un moment dat, vedem că David ia o vacanță. Pe vremea când mergeau împărații la război, David a rămas acasă la Ierusalim.
Se putea justifica ușor că luptase mult, alergase ani de zile și era vremea să mai lupte și alții. Dar această vacanță i-a pricinuit o cădere atât de dureroasă, încât despre David a rămas scris: ”Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul.” (1 Împărați 15:5). De observat este procesul treptat prin care David a căzut:
a rămas acasă de la luptă (2 Samuel 11:1)
dormea ziua-namiaza mare (2 Samuel 11:2)
a trecut peste legea lui Dumnezeu (2 Samuel 11:3 – doar la auzirea faptului că Bat-Șeba este soția altui bărbat, întrebările despre ea trebuiau să se oprească)
Am asemuit această cădere a lui David, precum și treptele pe care a coborât, cu vacanța spirituală care unii și-o permit în viața de credință. Pe când recunoaștem nevoia de un timp de repaus, de odihnă și întrerupere a alergării constante, trebuie să realizăm că de la viața de credință și lupta pentru Dumnezeu nu ni se permite vacanță!
David a rămas acasă când alții mergeau la luptă. Sunt persoane care în timp răresc participarea la adunare pe considerente puierile (e.g., n-am timp, sunt obosit, sunt stresat, nu pierd prea mult stând acasă ...) uitând că Scriptura ne porunceşte clar: ”Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei ...” (Evrei 10:25).
David dormea liniștit în timp ce alții luptau pe câmpul de bătălie. Sunt persoane care așteaptă ca alții să postească, alții să se roage, alții să contribuie, alții să slujească, iar ei se mulțumesc cu faptul că oricum nu sunt așa de puternici spirituali ca alții, iar Domnul ... Domnul trebuie să îi îngăduie și pe ei. Aceștia uită că Biserica beneficiază de ”... ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei ...” (Efeseni 4:16). Când eu lipsesc de la părtășie, păgubesc Biserica de darurile care le-a pus Domnul în mine, și de contribuția mea la bucuria părtășiei frățești.
David a trecut flagrant peste legea lui Dumnezeu. Când cel rău reușește să ne rărească participarea la adunare și să ne slăbească slujirea personală, el reușește să convingă că nu toate sunt chiar așa de păcătoase, iar justificarea pentru acte care odinioară le consideram păcate începe să ia amploare. Tocmai de aceea următorul verset după avertizarea de a nu lipsi de la adunare este acesta: ”Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, ...” (Evrei 10:26).
Iubiți oameni ai lui Dumnezeu, este adevărat că perioada verii ne conferă bucuria vacanțelor mult așteptate pentru a ne odihni după alegarea de un an. Dar chiar în timpul vacanțelor noastre:
“Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”
