DUMNEZEU CARE ARE GRIJĂ DE MINE.
“Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.”
E de înțeles că într-o corporație foarte mare, persoanele care dețin funcțiile cele mai grele, și inevitabil sunt cele mai sus puse, beneficiază și de recompensele cele mai mari. De bună oară, președintele unei companii va avea pachetul cel mai comprehensiv de compensare și beneficii, dat fiind greutatea responsabilității care întrece pe oricare alt angajat al firmei. Tocmai de aceea, dacă s-ar oferi pachetul de beneficii al președintelui, celui mai junior angajat al firmei, ar fi nu doar cel mai înalt privilegiu, dar și deosebit de uluitor pentru ce i s-ar da așa o îngrijire! În schimb, ceea ce uluiește în sfera umană, este complet normal în sfera spirituală unde Dumnezeul care se ocupă de națiuni ca să le binecuvânteze, se apleacă și la cel mai neînsemnat dintr-o țară! Tocmai aceasta este premisa Psalmistului în paralelismul care apare în Psalmul 121 între versetele patru și cinci: Dumnezeul care se ocupă de națiunea Israel ca să o păzească (v.4), este Dumnezeul care îl păzește pe omul de rând (v.5).
Introducerea Psalmului este interpretabilă în cel puțin două feluri: ori, îmi ridic ochii spre munți de unde îmi vine ajutorul, ori, uitându-mă la munți, mă întreb de unde îmi poate veni ajutorul. Cert este că pentru Psalmist, mai presus de munții vizibili (fie o alegorie pentru munții pe care stătea templul Domnului, fie o alegorie pentru oamenii tari și imutabili care prezintă siguranță) se observă Cel ce a făcut nu doar munții, ci întreg universul, și este sursa tuturor biruințelor. Cu toate acestea, el face o rugăciune către Dumnezeu, care exprimă un sentiment al îngrijorării privind la călătoriile vieții și activitățile de zi cu zi.
Construcția lingvistică a versetului trei s-ar traduce mai exact prin formularea: „Fie ca să nu îți îngăduie piciorul să se clatine, fie ca Cel ce te păzește să nu doarmă”. În următoarele versete, Psalmistul își răspunde la rugăciunea făcută din frământare, prin a recunoaște ce înseamnă ca ajutorul să vină de la Domnul! Dumnezeul care este în stare să îngrijească o națiune întreagă, se apleacă și la mine și mă păzește pentru că El nu doarme, și nu are nevoie de pauze (v.4). Ochii Domnului veghează cu atenție și nimic nu îi scapă privirilor Sale, fapt pentru care eu stau liniștit că Domnul vede! Mai mult, El se interpune între mine și pericolele care îmi pot cauza pagube mari (v.5 – umbra mea) și mă ascunde la umbra aripilor Sale (formă poetică de a descrie protecția Sa – Ps. 17:8, 36:7, 57:1, 63:7). Pe lângă acestea, El este cu mine și ziua și noaptea, și la schimbarea anotimpurilor (v.6), iar prin urmare, nu este etapă a vieții mele în care Dumnezeu să nu fie prezent, iar ceea ce ne uimește este că se interesează chiar și de activitățile zilnice în care eu sunt implicat (v.8). Cel mai important lucru este că El se angajează să mă păzească de orice rău (v.7), iar în înțelegerea ebraică asta nu însemna a nu trece prin greutăți, ci tocmai a trece prin ele dar a ieși biruitor din ele (Ps. 23:4). De aceea, nu ne temem deloc, nu ne frământăm, ci punem la inimă sfatul apostolic în fiecare zi:
“Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”
