NU VĂ ALARMAȚI DEGEABA !
“Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.”
Doisprezece fără nouăzeci de secunde: aceasta este „ora” pe așa-numitul ceas al zilei finale, conceput în 1947 de o grupă de oameni de știință implicați în proiectul Manhattan (armele atomice). Ceasul dorește să reprezinte cât de aproape suntem de o anihilare totală a omenirii prin forțele nucleare, precum și războaie, calamități și alte catastrofe induse de omenire. Desigur, „ora” arătată de ceas este relativ arbitrară; totuși, ea reprezintă analiza experților lumii cu privire la starea precară în care se află omenirea. Considerând că în 2017 experții estimau că suntem cu două minute jumătate înainte de ora doisprezece, scăderea din anul 2023 la nouăzeci de secunde este desigur, alarmantă.
Probabil am argumenta că acești experți ai lumii seculare nu iau în calcul perspectiva spirituală, dar observând o serie de prorocii - precum și unele așa crezute revelații - trimise pe toate canalele oamenilor de comunicare, prin care se anunță războaie, vărsare de sânge, și distrugere catastrofală, a nu te alarma devine chiar o luptă! Și totuși, sfatul Mântuitorului cu privire la cursul normal a vieții este că toate aceste vești și prevestiri nu trebuie să ne alarmeze (cuvântul înspăimântați se traduce cel mai bine prin alarmați, sau a fii plin de temere din cauza unei surprize neplăcute). De observat este că Domnul subliniază specific faptul că nu este vorba de vremea sfârșitului (sau ziua finală a omenirii), ci că ciclul de războaie și vești de războaie țin de cursul normal a vieții pământenilor sub blestemul adamic. De asemenea, sintagma vedeți (să nu vă înspăimântați) este extrem de importantă, deoarece ea denotă vigilență, percepție sau discernere clară, ceea ce arată căci credinciosul trebuie să își folosească foarte atent „intelectul” spiritual.
Prin ce putem să ne menținem liniștea și să nu ne alarmăm? Domnul observă: căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Ele nu sunt evenimente din fluxul sorții, și nici măcar rezultante ale ambiției umane, ci desfășurarea lor sunt cuprinse în planul istoric alcătuit de Dumnezeu încă de la început (chiar dacă nu insinuăm aici o valență predeterminantă din partea lui Dumnezeu în cauzarea lor). Într-o altă formă de exprimare: Dumnezeu știa încă dinainte de facerea lumii de fiecare conflict și război care avea să se întâmple pe fața pământului, și prin extensie, de nevoile celor care vor trece prin ele. Faptul că Dumnezeu nu doar că anticipă prin preștiință ce are să fie, ci mai mult, El știe chiar și finalitatea lor (... sfârșitul tot nu va fi atunci – adică, acestea vor trece cum au venit, și alte situații vor mai fi până la sfârșit), pentru credincios creează o plasă de siguranță împotriva îngrijorării și alarmării. După cum afirmam deseori: Tatăl nostru este la cârmă, și toate sunt conduse de Mâna Sa! Când suntem frământați sau înspăimântați sau alarmați de tot ceea ce ni se transmite sau prezice cu privire la situația geo-socio-econmico-politică a lumii în care trăim, să nu uităm că Dumnezeul care S-a declarat Tatăl, Apărătorul și Mântuitorul nostru, ne-a zis:
“Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: “Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea”.”
