“După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei lucruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.””
Cu mai mulți ani în urmă, în timpul sărbătorilor Pascale, Pastorul Pavel Bochian (unul din președinții Cultului Penticostal din România) era într-o familie în care o persoană imobilizată suferea de o boală grea, iar din rudele lui nepocăite doreau să ciocnească ouă de Paști sub premisa că „Hristos a înviat”. Fratele Bochian s-a folosit de această ocazie pentru a-i evangheliza, spunând că dacă Hristos a înviat cu adevărat și mai are ucenici precum avea atunci când era pe pământ, atunci semnele Hristosului viu trebuie văzute; după care, a făcut o rugăciune pentru persoana bolnavă din casă. Dumnezeu în bunătatea Lui a vindecat bolnavul instantaneu, evidențiind prezența Sa prin această minune. De fapt, această lucrare vizează tocmai prezența actuală a Împărăției lui Dumnezeu, care paradoxal, încă este așteptată să vină. Această tensiune între prezent și viitor cu privire la Împărăție a fost numită în teologie „deja-și-nu-încă”. Tocmai despre această Împărăție și lucrarea ei a vorbit Mântuitorul Isus cu ucenicii Săi în ultimele Sale zile pământene între înviere și înălțare.
De observat este, că Luca reiterează realitatea declarată de creștinătate anual la Paști, și anume, că Hristos a înviat. Adică, El chiar a murit (expresia: după patima Sa implică o suferință cumplită), El chiar a înviat (expresia: înfățișat viu implică o înviere corporală), și a fost văzut de ucenicii Săi în repetate rânduri timp de patruzeci de zile. Aceasta ultimă afirmație este cea mai importantă, deoarece pretenția că Hristosul n-ar fi înviat, iar ceea ce au văzut ucenicii a fost doar o halucinație dat fiind faptul durerii lor sufletești, este de-a dreptul aberantă. Tocmai faptul că li s-a arătat deseori timp de peste o lună de zile, arată ca nu era doar o fabulație și nici halucinație, ci tocmai prezența reală, corporală a Hristosului Înviat. Expresia prin multe dovezi ne duce cu gândul la seara învierii când a mâncat peștele și fagurul de miere în fața lor (Luca 24:41-43), sau când a invitat pe Toma să-i atingă mâinile, picioarele și coasta Sa (Ioan 20:27). Toate aceste argumente susțin premisa că Hristos chiar a înviat din morți, și a fost văzut de ucenicii Săi, care au ajuns să se numească „martori ai învierii” (Fapte 2:32). Dar cel mai important lucru din această relatare a lui Luca este faptul că Hristosul înviat a vorbit cu ucenicii Săi lucruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, iar aceasta idee este strâns legată de promisiunea botezului cu Duhul Sfânt tocmai pentru a fi martori (Fapte 1:4-8).
Lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu vizau lucrarea miraculoasă a lui Isus ca demonstrație că Împărăția deja era în mijlocul lor (Luca 10:9,11, 11:20, 17:20-21) și totodată, așteptarea cu anticipare a inaugurării Împărăției în faza ei finală care încă nu venise (Luca 11:2, 22:16,18). Privind la latura deja, în manifestarea ei miraculoasă, trebuie înțeles că rolul și scopul lucrării Duhului Sfânt în viața celui mântuit este tocmai să îl împuternicească să fie un martor viu al învierii Domnului, iar prin lucrările de slavă făcute de Duhul Sfânt, mărturia Cuvântului proclamat să fie întărită și autentificată în fața celor ce nu cred. Drept urmare, experiența fratelui Bochian nu trebuie să fie văzută ca și o anomalie, ci tocmai ca dovada credinciosului că Hristoul în care el crede, cu adevărat a înviat din morți, iar Hristos Cel Viu mai lucrează și azi. Aceasta de fapt era rugăciunea uceniciilor, pe care dorim să ne-o însușim și noi cu toată credința:
“Şi acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău ce-lui sfânt, Isus.”