“Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!”
Scopul lui Dumnezeu în a ne lăsa oameni destoinici printre noi este ca, pe lângă Cuvântul scris, să avem modele vii demne de urmat. Apostolul Pavel menționează Filipenilor: ”Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:9). Lozinca veche – fă ce zice popa, nu ce face popa – este pe cât se poate de păguboasă, deoarece noi suntem chemați să trăim o viață de pocăință practică. Autorul epistolei către Evrei remarcă nevoia de a nu uita înaintașii care au fost mai devreme de noi în credință, și în special pe cei ce s-au ostenit printre noi în a ne învăța Cuvântul lui Dumnezeu prin predicare și studiu biblic. Sintagma ”mai mari ai noștri” denotă pe cei ce ne trasează calea și ne călăuzesc, sau în limbajul mai modern cei ce sunt slujitorii bisericii. Aceștia, nu și-au luat singuri cinstea și statutul acesta, ci prin hotărâre divină din partea Celui ce cheamă și dă bisericii diferitele clase de slujbe (Efeseni 4:11-15), au fost înrolați la oastea Domnului Isus. Apostolul observă două modalități prin care ne putem aduce aminte de ei.
În primul rând, să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, sau o traducere mai exactă - luați în considerare rezultatul modului lor de viață. Este de remarcat aici, că oamenii aceștia au semne vizibile care îi însoțesc și un stil de viață aparte. Gândindu-ne la marii oameni ai bibliei (precum chiar și la exemplele contemporane a slujitorilor Domnului) realizăm că ceea ce i-a scos în relief au fost semnele minunate care i-au însoțit în slujire, iar acestea au venit în urma unui stil de viață care poate fi caracterizat prin cuvântul consacrare! Au fost dedicați lui Dumnezeu punând cu mult mai presus cerințele și sfințenia Domnului decât nevoile și dorințele lor personale (1 Corinteni 9:27, Daniel 1:8, Marcu 1:6). Dumnezeu care onorează un om întru totul consacrat Lui, l-a onorat cu prezența, puterea și manifestarea miraculoasă a Duhului Sfânt (2 Timotei 2:21, Fapte 19:11-12, Fapte 5:12).
În al doilea rând, să urmăm credința acestor oameni! Este importat de observat că și noi putem atinge cota lor deoarece platforma prin care au ajuns la această stare a fost o credință vie în Dumnezeu. Deseori gândim că Moise, Ilie, Petru și Pavel au fost sfinții adevărați care sunt cu atât mai presus de noi încât nu am avea nici o șansă în a fi folosiți ca ei. Totuși, Biblia nu se ascunde de a vorbi despre slăbiciunile și scăzămintele lor (Iacov 5:17), pentru că nu persoana lor a contat, ci credința lor nezguduită în Dumnezeu (Evrei 11:6). Aceea credință dată sfinților odată și pentru totdeauna, este și credința noastră, iar prin urmare trebuie să aibă același efect și în viața noastră.
Privind în istoricul adunării noastre, ne amintim de oamenii care au stat în spărtură în fruntea poporului și au luptat pentru credință așa cum au putut mai bine; frați precum au fost (iar unii încă sunt) pastorii Ioan Prunean, Dionisa Pop, Vasile Hozan și Cornel Bîrsan, ne rămân în amintirea noastră ca un exemplu că și într-o țară modernă și continuu în schimbare, se poate rămâne lângă Dumnezeu. Iar pentru cei ce încă slujim, să fim încurajați să slujim cu destonicie, dedicare și jertfire precum ne îndemna apostolul:
“Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.”