“Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr.
Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Prea puțin putem înțelege profunzimea lucrării petrecute în momentul întrupării Domnului Isus. Din prisma noastră umană priveam la Dumnezeu, care este Sfânt și cu totul separat de oameni, iar în limita înțelegerii noastre eram convinși că Dumnezeu nu ne înțelege în limitele și greutățile vieții umane – El care este infinit și cu totul nelimitat; de aceea Eclesiastul afirmă în 3:10, la ce povară a supus Dumnezeu pe oameni. Dar în momentul încarnării , Domnul și-a asumat un trup de om, asumând cu el și limitele oamenilor (oboseală, foame, suferință) ca să ne arate că El ne înțelege în cele mai mici detalii ale vieții noastre umane, și nu doar că le înțelege, dar s-a identificat cu noi în ele (Evrei 4:15).
Totodată, Moise a avut o dorință care a marcat aspirația multor oameni de-a lungul istoriei, și anume, să îl vadă pe Dumnezeu. La această cerință Domnul i-a răspuns că este o imposibilitate ca omul muritor să îl vadă și să trăiască (Exod 33:20). Dar în momentul încarnării, Domnul și-a asumat un chip de om iar Apostolul Ioan menționează că “noi am privit slava Lui” și continuă să arate că această slavă este întocmai ca Slava venită din Tatăl. Însuși Domnul Isus afirmă că cine l-a văzut pe El, l-a văzut pe Tatăl (Ioan 14:8-9). Această ipostază a fost posibilă doar prin întrupare.
Mai mult, ne scuzăm deseori că nu suntem perfecți, că avem multe scăzăminte, iar capacitatea de a trăi frumos înaintea Domnului nu ne stă la îndemână. Chiar Domnul afirmă că suntem slabi și ne cunoaște limitele capacității noastre de a trăi în sfințenie (Psalmul 103:10 10-14). Dar în momentul încarnării, Domnul și-a asumat să se sfințească El însuși pentru noi (Ioan 17:19) și a trăit pe pământ “plin de har și de adevăr ”, ca să ne demonstreze că atunci când plinătatea Duhului Sfânt comandă firea unei persoane, sfințirea practică devine un posibil. Prin El ni s-a creat o mostră după care să fim conformați și noi prin nașterea din nou la o nouă statură strâns legată de identitatea lui Hristos (Galateni 2:20).
Așadar, într-o vreme când oamenii sărbătoresc Crăciunul, tradiționalul, comercialul și vestiții moși, Biserica lui Dumnezeu afirmă că ne amintim de lucrarea Încarnării Cuvântului Etern care a venit în lume să ridice păcatele omenirii și să le plătească în trupul Său pe lemn. Sărbătoarea nu se rezumă la iesle, întrucât Hristosul născut în ieslea Betleemului și jertfit pe dealul Golgotei, este acuma Domnul Cel Viu și Stăpânul vieții noastre. Nu uităm în timpul acestor sărbători că dorim fierbinte ca:
“Ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.””