“Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
Lucrarea minunată de mântuire a lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Hristos a avut un scop bine definit dar cu impact asupra a două realități: cea eternă (veșnicia) și cea temporală (viața pământeană). Cât privește scopul lui Dumnezeu cu privire la realitatea eternă (veșnicia), dorința Lui a fost ca noi să fim pentru totdeauna cu Domnul într-o stare glorificată depășind orice limită și neajuns al naturii umane (Ioan 14:1-3; Romani 8:22-24; 1 Tesaloniceni 4:17). Dar, cât privește realitatea temporală (viața pământeană), deseori uităm că lucrarea de mântuire a avut scopul să schimbe statutul nostru într-un mod diametral: ”El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:14). Capacitatea noastră de a fi o lumină în lume primește eficacitate DOAR când suntem diferiți total de lumea în care noi trăim. Eliberarea noastră de sub ”orice fărădelege” prin curățirea jertfei Sfinte, are scopul să ne facă ”... plini de râvnă pentru fapte bune”, adică cu o conduită morală și etică identică cu a Domnului Isus (1 Ioan 2:6).
Pentru apostolul Petru, această realitate a fost atât de marcantă, încât în predica din ziua Rusaliilor, a accentuat nevoia de a ieși (a ne ”mântui” – expresia invoca ideea de a fi salvat, recuperat, eliberat) din mijlocul unei generații corupte, calificativul lui Petru fiind: ticălos (necinstit, sucit moral, pervers). Totodată, Petru nu a exprimat nevoia de separare (sau în terminologia biblică: sfințire) ca un fapt divers, ci printr-o asiduă muncă de convingere folosind ”multe alte cuvinte” (o varietate de forme de exprimare), ”mărturisire” (a depune mărturie solemnă ca martor ocular), și ”îndemnare” (a implora într-un mod personal și intim). Apostolul a văzut nevoia de separare de lume ca o urgență de maximă importanță. Meditând asupra calificativului folosit pentru ”acest neam” (familie, rasă, generație), ne dăm seama cât de diferite sunt valorile lumii de valorile sfinte ale lui Dumnezeu; de exemplu: pe când lumea întrebuințează vicleșuguri pentru a-și obține scopurile, și consideră acestea virtuții ale dinamicii inter-umane, Dumnezeu cere dreptate, adevăr și ones-titate în toate aspectele vieții noastre.
Criza actuală a bisericii contemporane nu este nici în lipsa de slujitori, modalități de slujire, echipe și proiecte bune, ci este în lipsa de integritate și totală separare de sistemul lumii în care trăim. Pe când Hristos a murit să ne răscumpere și curețe de un stil de viață fără de rost, biserica contemporană aleargă cu zor după aceleași practici păcătoase care sunt o urâciune în fața Domnului. Ne derivăm relevanța societală prin copierea stilului de viața a oamenilor imorali, uitând că porunca apostolică este să nu ne potrivim chipului veacului acestuia (Romani 12:1-2), ci mai degrabă să ne oferim trupul ca o jertfă vie, trup pe care Pavel îl numea templu al Duhului Sfânt, și din cauza Căruia, nu putem face tot ce dorim (1 Corinteni 6:19-20; Galateni 5:17). Așadar, iubită biserică a Domnului,
“... Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul.
Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.””