“După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.”
Învierea Domnului Isus este cea mai importantă componentă din lucrarea de mântuire. De altfel, nu putem scoate sau separa vreo etapă ca fiind secundară sau neimportantă, deoarece atât lucrarea Sa Mesianică pe pământ, patima Sa, îngroparea Sa, învierea Sa, înălțarea Sa sunt deopotrivă elemente necesare pentru lucrarea de mântuire. Dar privind la aspectul învierii, Pavel remarcă: “Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre ...” (1 Cor. 15:17). De aceea, certitudinea noastră cu privirela învierea Domnului este monumental de importantă! Pastorul William Evans consemna în cartea sa Marile Doctrine Biblice: “Creștinismul este singura religie care își bazează pretenția de acceptare pe învierea Fondatorului său. Pentru orice altă religie, a-și întemeia pretenția pe o astfel de doctrină ar însemna curtarea falimentului. Testează toate celelalte religii după această afirmație și vei vedea”. Într-adevăr, nu există nici o religie în lume care să pretindă că fondatorul ei a înviat, și este viu perpetuu, afarâ de Creștinism, care susține categoric afirmația Mântuitorului din Apocalipsa 1:17-18 – „... Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. ...”.
Luca observă la începutul cărții Fapte, că Hristos a pătimit și a murit; de aceea afirmă că s-a înfățișat înaintea lor viu dovedind că înviase din morți. Dovezile care li le-a dat cu privire la învierea Sa sunt cuprinse în Luca 24 ( mormântul gol, arătarea Lui fizică, faptul că a mâncat în fața lor, semnele în mâini și picioare ). Consemnarea că li s-a arătat deseori timp de patruzeci de zile este de asemenea extrem de importantă. Dacă ucenicii ar fi menționat ca l-au văzut odată, teoria potrivit căreia ei ar fi doar halucinat, ar fi fost plauzibilă. Dar pentru că aceste arătări au fost repetate și pe o perioadă destul de lungă de timp (peste o lună), demontează orice argument împotriva învierii. Totodată, conținutul conversațiilor cu Mântuitorul înviat, a fost identic cu cel dinainte de patima Sa (Marcu 1:15, Luca 4:43), anume despre Împărăția lui Dumnezeu, dovedind că era Unul și Același Isus, nu doar o ființă angelică.
Această ultimă observație (despre Împărăția lui Dumnezeu), este deasemenea scopul predicării apostolice (Fapte 28:30 30-31). Tocmai de aceea, Domnul Isus a folosit aceste ultime 40 de zile, pentru a recapitula cu apostolii despre această doctrină importantă, precum Moise a petrecut 40 de zile în prezența lui Dumnezeu primind legea pe muntele Sinai (Exod 24:18).
Pe când explicațiile cu privire la această complexă învățătură [Împărăția] ar necesita lungimea unei cărți și nu a unui articol, ne rezumăm a sumariza că manifestarea Împărăției lui Dumnezeu aici și acum, este lucrarea Duhului Sfânt în noul legământ prin dovezile haristice, după cum spunea Mântuitorul:
“Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.”